Pentru ființele umane, supraviețuirea fără protecție și infrastructură în condițiile extreme de pe planeta Marte este, prin definiție, o misiune imposibilă. Însă, pentru anumite bacterii, adaptarea la un astfel de mediu pare să fie mult mai simplă.
Este cazul speciei Chroococcidiopsis gigantea, o bacterie „extremofilă” ce prosperă în diverse colțuri ale Pământului. Deși Marte nu este cea mai ostilă planetă din sistemul nostru solar, condițiile sale sunt, fără îndoială, infernale.
Pe Planeta Roșie, temperatura medie coboară la-63°C, iar atmosfera este compusă în proporție de 96% din dioxid de carbon (CO2).
La acestea se adaugă o suprafață constant bombardată de radiații ionizante și un sol bogat în perclorați, compuși anorganici prezenți în mod natural în depozitele de nitrat și în minereul de potasiu, recunoscuți pentru ostilitatea lor față de viață.
Daniela Billi, biolog la Universitatea Tor Vergata din Roma, Italia, își dedică cercetările studiului extremofilelor – organisme a căror existență este condiționată de medii care ar fi letale pentru majoritatea celorlalte forme de viață.
În funcție de specie, aceste organisme pot rezista la temperaturi extreme, presiuni excepționale, medii cu o salinitate copleșitoare, aciditate ridicată, radioactivitate sau absența oxigenului.
Dintre toate, o anumită bacterie a captat în mod deosebit atenția cercetătoarei: Chroococcidiopsis gigantea, una dintre cele mai rezistente cianobacterii descoperite vreodată.
Această specie fascinantă, despre care va apărea un studiu în revista Acta Astronautica în ianuarie 2026, a fost identificată în regiuni deșertice din Asia, America de Nord și chiar în Antarctica.
Esențial este că C. gigantea este un microorganism fotosintetic, adică are capacitatea de a produce oxigen folosind lumina solară, un aspect crucial în contextul explorării spațiale.
Extremofilele sunt considerate pietre de temelie în astrobiologie, oferind indicii despre posibilele forme de viață ce ar putea exista pe alte planete, locuri pe care oamenii le consideră, în mod firesc, inospitaliere.
C. gigantea a fost deja subiectul a două experimente desfășurate în modulul EXPOSE de pe Stația Spațială Internațională (ISS). Rezultatele au arătat că radiațiile UV reprezintă principala amenințare pentru acest organism.
Totuși, o simplă, dar eficientă, peliculă de rocă este suficientă pentru a-i asigura supraviețuirea. Mai mult, bacteria s-a dovedit rezistentă și la vidul spațial.
După reîntoarcerea pe Pământ, microorganismul s-a readaptat cu ușurință la condițiile terestre, reînnoindu-și ADN-ul fără a necesita mutații suplimentare. Studiile au arătat că C. gigantea a rezistat la doze de radiații gamma de 2.400 de ori mai mari decât cele suportabile de ființele umane.
O rezistență similară a fost observată și la temperaturi extreme de aproximativ-80°C. În astfel de condiții, bacteria intră într-o stare de dormanță reversibilă, revenind la activitate odată ce mediul devine mai puțin aspru.
Dar, probabil cel mai remarcabil aspect este capacitatea C. gigantea de a se dezvolta pe sol martian (și lunar), producând oxigen prin fotosinteză. Aceste proprietăți o plasează în centrul unor lucrări viitoare esențiale, inclusiv două misiuni ale Agenției Spațiale Europene (ESA).
Prima, denumită CyanoTechRider, își propune să exploreze efectele microgravitației asupra mecanismelor sale de reparare a ADN-ului.
A doua misiune, BIOSIGN, va testa abilitatea bacteriei de a utiliza lumina infraroșie în procesul de fotosinteză, deschizând noi orizonturi pentru susținerea vieții în spațiu.
