Experiențele de moarte iminentă (EMI) sunt stări de conștiință relatate de persoane aflate în situații critice, cum ar fi stopul cardiac, coma sau accidente grave.
Aceste relatări descriu adesea percepții vii și amintiri clare, survenite în contexte în care activitatea cerebrală este, de regulă, profund afectată.
Printre elementele frecvent descrise în cadrul acestor experiențe se numără senzația de detașare de propriul corp, uneori cu percepția vizuală a propriei persoane dintr-o perspectivă exterioară, observarea unei lumini intense, adesea descrisă la capătul unui tunel, sau o senzație de căldură învăluitoare.
Unele persoane raportează o recapitulare rapidă a unor momente semnificative din viață sau întâlnirea cu entități percepute ca fiind luminoase sau binevoitoare, acestea putând include rude decedate sau figuri religioase. Adesea, este menționată și o senzație profundă de pace.
Neuroștiința explorează mecanismele cerebrale care ar putea sta la baza acestor experiențe subiective. O direcție de cercetare vizează rolul neurotransmițătorilor, substanțe chimice esențiale pentru transmiterea semnalelor între neuroni.
În situații de stres vital major, creierul poate elibera cantități crescute de molecule precum serotonina, dopamina și endorfinele. Aceste substanțe endogene ar putea contribui la sentimentele de bunăstare, euforie sau detașare raportate în unele EMI.
De asemenea, studii experimentale au indicat posibilitatea apariției unei activități electrice cerebrale anormale, caracterizată prin intensitate crescută și hipersincronizare, în momentele imediat următoare unui stop cardiac.
Această hiperactivitate neuronală tranzitorie ar putea fi corelată cu claritatea și intensitatea perceptuală a amintirilor asociate cu EMI. O altă abordare în înțelegerea EMI implică comparația cu efectele unor substanțe psihedelice, precum ketamina, DMT (dimetiltriptamina) sau LSD.
Aceste substanțe exogene sunt cunoscute pentru capacitatea lor de a induce modificări profunde ale percepției și stării de conștiință, generând uneori senzații similare celor descrise în EMI, cum ar fi experiențe extracorporale, viziuni de lumină și sentimente de conexiune profundă sau unitate cu universul.
Cercetătorii consideră că psihedelicele alterează funcționarea normală a rețelelor neuronale, posibil într-un mod analog cu modificările cerebrale care ar putea surveni în timpul unei EMI.
Această similitudine sugerează că experiențele subiective din EMI ar putea fi, cel puțin parțial, rezultatul unor procese neurochimice specifice, declanșate de condițiile fiziologice extreme.
Psihedelicele afectează zone cerebrale implicate în percepția sinelui și a mediului înconjurător, perturbând procesarea senzorială obișnuită și facilitând apariția unor stări de conștiință alterată. Anumite teorii propun o perspectivă evolutivă asupra EMI.
Se sugerează că aceste experiențe ar fi putut reprezenta, de-a lungul evoluției umane, un mecanism adaptativ care ajută indivizii să gestioneze frica intensă și suferința asociate cu situațiile de pericol vital iminent.
Inducând o stare de calm, acceptare sau detașare emoțională, EMI ar fi putut spori reziliența psihologică și, potențial, capacitatea de a face față evenimentelor extreme.
Argumentul este susținut de relativa universalitate a descrierilor EMI în diverse culturi și perioade istorice, indicând un posibil fundament biologic comun.
Acest mecanism ar fi putut contribui la supraviețuirea individuală și colectivă prin atenuarea anxietății legate de moarte și facilitarea unei gestionări mai calme a crizelor. În ciuda progreselor realizate în înțelegerea fundamentelor neurobiologice ale EMI, fenomenul nu este complet elucidat.
Rămân întrebări semnificative, precum explicația variabilității individuale – de ce doar anumite persoane raportează EMI în situații critice similare.
De asemenea, cazurile în care indivizi aflați într-o stare de inconștiență clinică relatează ulterior percepții veridice despre mediul înconjurător continuă să reprezinte o provocare pentru modelele explicative actuale.
Cercetarea continuă să exploreze complexitatea acestor experiențe subiective și relația lor cu funcționarea creierului, conștiința și procesul morții.
