Compania aerospațială ARCA Space a anunțat în această săptămână un proiect cât se poate de ambițios. Este vorba de o inițiativă de exploatare a resurselor minerale de pe asteroizi pornind de la cosmobaza din comuna Stoenești.
Până în 2027, ARCA Space speră să pună la punct tehnologia necesară construirii și lansării unor vehicule spațiale. Acestea vor fi menite să exploateze la costuri reduse resursele aflate pe asteroizii din apropierea planetei noastre. Prima lansare este programată în următorii trei ani.
Cât de similar este efortul mioritic cu Avatar
Dacă ai văzut Avatar, s-ar putea să-ți aduci aminte că oamenii au colonizat o planetă îndepărtată pentru a exploata minerale prețioase. În teorie, asta încearcă și ARCA Space să facă pe termen lung, cu mențiunea că, până la exploatarea altor planete, va începe cu asteroizi ce se află în apropierea planetei noastre.
„Pentru programul AMi (Asteroid Mining) Exploration am luat toată experienţa noastră acumulată în ultimii 23 de ani şi am pus-o într-un proiect care va defini, îndrăznim noi să spunem, dezvoltarea industriei spaţiale pentru următorul deceniu şi pe mai departe.
Concret, AMi ţinteşte ca în următoarele decenii să creeze una dintre cele mai mari averi prin crearea unui serviciu de exploatare a resurselor aflate pe asteroizii din apropierea Pământului. Multe alte companii din lume vor să facă aceste lucruri, dar eşuează, pentru că prevăd folosirea unor rachete extrem de scumpe, iar cheia reuşitei unui astfel de proiect este disponibilitatea tehnologiei eficiente din punct de vedere al costului”, a spus preşedintele companiei, Dumitru Popescu.
Pentru materializarea acestui proiect ambițios, ARCA va utiliza tehnologia pe care a dezvoltat-o în ultimii ani și pe care a testat-o deja pe o rachetă semi-reutilizabilă. Aceasta din urmă, ilustrată în imaginea de mai sus, este alimentată cu combustibil pe bază de apă. pentru AMi se va realiza o rachetă similară, dar semnificativ mai mare. Vehiculul de exploatarea minieră ce urmează să fie transportat cu viitoare rachetă va fi, de asemenea, fabricat la Vâlcea.