La bordul unei nave de 26 de metri, doisprezece oameni se pregătesc să petreacă o iarnă întreagă prinși între sloiuri de gheață, în cel mai inaccesibil punct al planetei.
Nu e o operațiune de salvare, ci una de cercetare – o misiune care începe cu o alegere aproape paradoxală: să se lase captivi de banchiză. Pe 19 iulie 2026, Stația Polară Tara a părăsit portul Lorient, îndreptându-se spre primul act al unei aventuri științifice care va dura două decenii.
Construită sub coordonarea arhitectului naval Olivier Petit, această bază plutitoare nu seamănă cu nimic altceva. Cu o lățime de 16 metri și o masă de 250 de tone când e goală, ea a fost gândită din 2014, dar abia în 2023 a început să prindă contur industrial.
Inaugurată pe 24 aprilie 2025, a trecut prin teste dure: o derivă de o lună în Arctica, apoi o iernare reală în înghețul finlandez. Acum, e pe drumul către Norvegia, unde va îmbarca cele mai recente echipamente grele de cercetare. Planul e simplu în aparență, dar riscant în esență.
După o călătorie de aproximativ o lună, nava va naviga strategic spre coasta rusă, iar în septembrie se va opri. Voluntar. Va lăsa gheața să o încadreze, să o prindă și să o țină prizonieră 90% din timp.
Doar 10% din perioadă va deriva liber, purtată de curenți peste Oceanul Arctic central, până în strâmtoarea Fram, între Svalbard și Groenlanda. Acolo, misiunea se va încheia după un an.
Patru obiective dincolo de simpla aventură
Patru obiective împing această expediție, numită Tara Polaris I, dincolo de simpla aventură. Primul e explorarea – studierea neîntreruptă a vieții marine în timpul nopții polare, care durează aproape șase luni. Cum supraviețuiește ceva viu în frig absolut și în întuneric total?
Al doilea e și mai fascinant: cercetătorii vor să descifreze mecanismele genomice și biologice prin care virușii, bacteriile și microbiomul din gheața marină rezistă unor condiții considerate letale. A treia țintă e poluarea.
Dacă topirea accelerată a gheții e deja măsurată, adevărata provocare e să cuantifici câți poluanți chimici și plastici ajung, prin curenți marini, până la Polul Nord. Iar ultimul obiectiv sună ca dintr-un roman SF: bioprospecția.
Oamenii de știință speră să identifice molecule sau procese biologice complet noi, care să poată fi folosite în medicină sau biotehnologie.
O bază plutitoare cu tehnologii avansate
Pentru asta, stația e dotată cu unelte pe măsură. În centru, o „fântână” verticală – un tub care străpunge corpul navei până la trei metri adâncime – permite ca senzorii și chiar scafandrii să fie coborâți în siguranță, fără riscul de a fi blocați de gheața de la suprafață sau de banchiză.
Deasupra, o geodă centrală izolată, cu geamuri termorezistente, oferă o panoramă de 360 de grade. De acolo, echipajul poate urmări fiecare mișcare a sloiurilor. Nava nu e doar o carcasă.
Propulsia e hibridă: un biocombustibil din ulei vegetal hidrotratat, panouri solare, o turbină eoliană și baterii inteligente. Apa potabilă vine de la un desalinizator care produce 300 de litri pe oră, suficient pentru cei 12 oameni din timpul iernii și 18 din vară.
Iar legătura cu lumea e asigurată de rețeaua de sateliți OneWeb, care acoperă tot globul din 2023. Fără ea, cei optsprezece sau doisprezece de la bord ar fi complet izolați, pierduți în noaptea polară, în derivă – exact acolo unde vor să fie.
