Explorarea planetelor Uranus și Neptun a devenit o prioritate pentru NASA și ESA, fiind cele mai puțin investigate corpuri cerești din sistemul solar.
Aceste planete, clasificate ca „giganți de gheață”, prezintă o compoziție de apă, amoniac și metan, spre deosebire de planetele gazoase dominate de hidrogen și heliu. Studierea acestor planete este esențială pentru o mai bună înțelegere a sistemului solar și formarea planetelor.
Distanțele mari de la Pământ la Uranus (peste 2,7 miliarde km) și Neptun (mai mult de 4,3 miliarde km) au complicat lansarea misiunilor până acum, ducând la concentrarea resurselor asupra altor planete mai apropiate.
Cu toate acestea, proiectele recente urmăresc realizarea unor teste riguroase pentru a înțelege complexitatea intrării în atmosferele acestor giganți de gheață.
Este necesar să se simuleze condițiile unice din atmosferele lor, având în vedere mediul aerotermic complex care poate afecta considerabil proiectarea sondelor spațiale.
Testele efectuate la tunelul Stalker T6 din Oxford și alte locații specializate din Germania și Regatul Unit au implicat simularea unor viteze de intrare semnificative, de până la 19 km/s, și o compoziție atmosferică a giganților de gheață.
Rezultatele indică modul în care chiar și mici cantități de metan influențează radiațiile spectrale și subliniază importanța cunoașterii detaliate a compoziției atmosferice pentru dezvoltarea protecțiilor termice eficiente.
Aceste cercetări, finanțate de Germania, Regatul Unit și ESA, au atins niveluri înalte de pregătire tehnologică, ceea ce demonstrează capacitatea de a testa modele în condiții relevante.
Eforturile continuă prin dezvoltarea de senzori avansați pentru intrări atmosferice și elaborarea unui nou cod de dinamică a fluidelor care să ofere o caracterizare precisă a mediului aerotermic.
