Noua rachetă gigantică SLS a NASA va fi lansată spre Lună luni de la Cap Canaveral, din Florida, evenimentul urmând să fie urmărit de la fața locului de până la 200.000 de persoane.
Această misiune va marca zborul inaugural al amplului program american destinat revenirii pe Lună, denumit Artemis.
Artemis 1 este o misiune fără astronauţi la bord, realizată în scopul testării rachetei şi a capsulei ataşată acesteia, astfel încât zborurile cu echipaj uman să se desfăşoare în deplină securitate spre Lună începând cu 2024.
Racheta, denumită SLS (acronimul de la Space Launch System), se află în dezvoltare de peste un deceniu şi va deveni, după ce va fi lansată, cea mai puternică din lume. Măsoară 98 de metri în înălţime.
Capsula Orion va fi propulsată până la Lună, şi chiar la 64.000 de kilometri mai departe, aventurându-se mai departe decât oricare alt vehicul spaţial ce poate transporta echipaje umane de până acum.
La revenirea în atmosfera terestră, scutul termic va trebui să suporte o viteză de aproape 40.000 de kilometri pe oră şi o temperatură pe jumătate la fel de caldă ca suprafaţa Soarelui.
Cele trei locuri din capsulă vor fi ocupate de manechine special concepute. Unul dintre ei, numit comandantul Moonikin Campos, este echipat cu senzori pentru a testa stresul pe care îl vor suporta astronauții în viitoarele zboruri. Celelalte două, numite Helga și Zohar, vor transmite date despre expunerea la radiații în timpul călătoriei.
NASA va transmite live începând cu ora 13:30 (ora României):
Misiunea va avea o durată de 42 de zile până la revenirea în Oceanul Pacific, unde vehiculul va fi recuperat graţie unei ambarcaţiuni a marinei americane.
În 2024, misiunea Artemis 2 va transporta doi astronauţi pe orbită în jurul Lunii, fără să aselenizeze. Sarcina aselenizării este rezervată echipajului Artemis 3, misiune prevăzută cel mai devreme în 2025.
Un echipaj uman a ajuns ultima dată pe Lună în cadrul misiunii Apollo 17, din 1972. Întrucât programul Apollo nu a permis decât bărbaţilor albi să păşească pe Lună, programul Artemis preconizează să trimită prima femeie şi prima persoană de culoare.
Obiectivul este de a transforma Luna într-o bază pentru dezvoltarea tehnologiilor necesare pentru a trimite oameni pe Marte.