Un pericol cosmic poate străbate spațiul spre Pământ fără ca niciun instrument să-i observe sosirea. Un asteroid de mărimea unei clădiri ar putea trece de orbita noastră aproape neobservat. Direcția din care vine este aceeași cu a Soarelui, iar lumina lui devine un scut aproape perfect.
Cine încearcă să privească acolo nu vede decât strălucire. Aceasta nu e o speculație. S-a întâmplat deja, în urmă cu câțiva ani, deasupra orașului Chelyabinsk din Rusia.
Un obiect a explodat în atmosferă fără să fi fost anunțat din timp, iar unda de șoc a arătat cât de nepregătiți putem fi când amenințarea sosește din spatele nostru cosmic. Marea majoritate a asteroizilor care se apropie de Pământ sunt cartografiați.
Oamenii de știință le cunosc orbitele, le urmăresc mișcarea, le calculează viitorul. Dar există o excepție care sfidează această supraveghere: obiectele care orbitează mai aproape de Soare decât Pământul. Ele ajung la noi din zona pe care niciun telescop terestru nu o poate scana.
Când telescoapele eșuează, infraroșul preia supravegherea
Telescoapele de pe sol sunt proiectate să observe noaptea. Atunci când Soarele apune, ele își întorc lentilele către restul universului, dar porțiunea de cer din preajma stelei noastre rămâne interzisă. Îndreptarea unui instrument spre Soare l-ar distruge.
Iar dacă, totuși, cineva ar încerca, lumina intensă ar ascunde orice obiect aflat în apropiere. Atmosfera și rotația Pământului fac observarea și mai dificilă. Rezultatul este o fereastră moartă în sistemul nostru de alertă.
NASA a găsit o cale de a ocoli această problemă: va trimite în spațiu un observator care nu se bazează pe lumina vizibilă. Misiunea NEO Surveyor va fi plasată într-un punct unde gravitația Pământului și a Soarelui se echilibrează, departe de interferențele atmosferei.
De acolo, cu ajutorul infraroșului, va detecta nu lumina reflectată de asteroizi, ci căldura pe care o emit. Un asteroid încălzit de Soare devine vizibil pentru o cameră termică, exact cum un corp cald iese în evidență în întuneric. Această tehnică inversează logica detectării.
În loc să caute un semnal slab într-un peisaj orbit, observatorul va urmări radiația termică a asteroidului. Astfel, zona care părea condamnată să rămână ascunsă devine, pentru prima dată, accesibilă ochilor noștri tehnologici.
Cum vom folosi timpul câștigat?
Miza este simplă: timp. Dacă un asteroid periculos este detectat devreme, există șansa de a face ceva pentru a-l opri. Dacă apare târziu, nu ai decât să te rogi.
Scopul misiunii este să identifice un număr însemnat dintre asteroizii mari din apropierea Pământului, aceia capabili să producă distrugeri la scară regională sau mai mare. Odată ce această porțiune de cer devine vizibilă, omenirea ar elimina o lacună veche de decenii în protecția planetei.
Obiectele care până acum păreau să apară de nicăieri își pierd avantajul surprizei. Întrebarea care rămâne este dacă vom ști să folosim timpul câștigat.
