Managementul anumitor forme de cancer cunoaște o evoluție, oncologii luând în considerare alternative la tratamentul agresiv imediat pentru tumorile cu risc scăzut.
Această schimbare de paradigmă se bazează pe înțelegerea faptului că nu toate tipurile de cancer prezintă același nivel de risc sau necesită intervenții radicale imediate. Cancerele variază considerabil în ceea ce privește agresivitatea și viteza de dezvoltare.
Unele progresează rapid și necesită tratament urgent, în timp ce altele, cum ar fi anumite forme de cancer de prostată, tiroidă sau sân, evoluează lent și pot prezenta un risc redus pe termen lung.
Pentru aceste cazuri, tratamentele standard, precum chimioterapia, radioterapia sau intervenția chirurgicală, pot fi considerate excesive.
Aceste terapii implică adesea efecte secundare semnificative, incluzând greață, căderea părului sau complicații cardiace, care pot afecta calitatea vieții pacientului fără a aduce neapărat o îmbunătățire substanțială a ratei de supraviețuire pe termen lung în cazul tumorilor cu creștere lentă.
Programele de screening tot mai extinse permit detectarea cancerului în stadii incipiente, ceea ce poate fi benefic în cazul formelor agresive. Totuși, această detectare precoce a dus și la o creștere a fenomenului de supradiagnosticare.
Supradiagnosticarea se referă la identificarea unor tumori, în special a celor cu risc scăzut, care nu ar fi progresat niciodată până la a cauza simptome sau a pune viața în pericol dacă ar fi rămas nedetectate.
Acest fenomen este relevant mai ales pentru cancerele de prostată, sân și tiroidă, unde pot fi descoperite tumori mici, cu evoluție lentă, care nu prezintă semne de diseminare.
Detectarea acestora poate declanșa însă investigații suplimentare și tratamente invazive care nu erau necesare, generând anxietate pacienților și expunându-i la riscurile intervențiilor medicale.
Ca alternativă la intervenția imediată pentru cancerele cu risc scăzut, o abordare numită supraveghere activă câștigă teren.
Aceasta constă în monitorizarea atentă a evoluției tumorii prin examinări periodice regulate, fără administrarea unui tratament activ, atâta timp cât nu apar semne de agravare sau progresie a bolii.
Studiile, în special în cazurile de cancer de prostată și tiroidă cu risc scăzut, au indicat că supravegherea activă poate oferi rezultate comparabile în termeni de supraviețuire cu cele ale tratamentelor invazive, evitând în același timp efectele secundare asociate acestora.
Modul în care informațiile sunt comunicate pacienților joacă, de asemenea, un rol important. Terminologia utilizată de medici poate influența decizia pacientului privind tratamentul.
Prezentarea clară a riscurilor reale, a beneficiilor potențiale ale diferitelor opțiuni terapeutice și utilizarea unui limbaj mai puțin alarmant pot ajuta pacienții să ia decizii informate, adaptate situației lor specifice.
Prin urmare, abordarea terapeutică în oncologie tinde spre o mai mare personalizare.
În loc de aplicarea sistematică a tratamentelor agresive, se conturează o strategie mai nuanțată, care include supravegherea activă pentru cazurile selectate, conștientizarea riscurilor de supradiagnosticare și o comunicare medicală adaptată.
Înțelegerea profilului specific de risc al fiecărei tumori permite medicilor să propună un plan de management adecvat, care să prioritizeze bunăstarea generală a pacientului și să evite intervențiile potențial inutile.
