O companie activă în sectorul fuziunii nucleare susține că a dezvoltat o metodă de transformare a mercurului în aur, bazată pe reacții nucleare desfășurate într-un reactor de fuziune.
Obiectivul principal al acestei abordări nu este producția de aur în sine, ci creșterea rentabilității fuziunii nucleare, considerată de mult timp dificil de atins din punct de vedere economic.
Considerată de mult timp un obiectiv îndepărtat, fuziunea nucleară, proces care reproduce fenomenele din centrul Soarelui, este văzută ca o sursă de energie abundentă și curată, fără deșeurile radioactive specifice fisiunii.
În ciuda deceniilor de cercetare, rămâne o provocare tehnică și financiară, fiind adesea caracterizată drept o promisiune constantă aflată la trei decenii distanță.
În fața acestor dificultăți, companii private precum Marathon încearcă să revitalizeze sectorul, propunând creșterea valorii economice a centralelor nu doar prin electricitatea produsă, ci și prin „produse secundare” rezultate din reacțiile nucleare, cu o valoare adăugată ridicată.
Ideea de a transforma mercurul în aur, un vechi vis alchimic, își găsește acum o bază în fizica modernă. Fiecare element chimic este definit de numărul său de protoni: aurul are 79, iar mercurul 80. Astfel, prin eliminarea unui proton din nucleul de mercur, se obține aur.
Încă din 1941, oamenii de știință au explorat această transmutare prin bombardarea atomilor de mercur cu particule pentru a le modifica structura nucleară. Procesul a funcționat, dar aurul obținut era radioactiv și, prin urmare, inutilizabil.
Compania Marathon propune o metodă care utilizează izotopul natural Mercur-198. Într -un reactor de fuziune, o reacție nucleară, denumită (n, 2n), ar permite ca un neutron să intre în nucleu și să expulzeze doi.
Această transformare convertește Mercur-198 în Mercur-197, un izotop instabil care, în aproximativ 64 de ore, se dezintegrează în mod natural în aur stabil (Aur-197). Prin urmare, mercurul devine aur printr-un proces gestionat integral de neutronii proveniți din fuziune.
Conform simulărilor realizate de Marathon, o centrală de fuziune optimizată ar putea genera peste două tone de aur pe gigawatt termic anual.
Aceasta ar dubla valoarea economică a unei centrale care produce doar electricitate, stimulând investițiile masive în sectorul fuziunii și accelerând dezvoltarea acesteia la scară largă. Totuși, procesul poate genera și alți izotopi de aur, unii ușor radioactivi.
Standardele stricte ar impune ca aurul produs să fie mai puțin radioactiv decât o banană, un prag foarte scăzut. Aceasta ar putea necesita o perioadă de așteptare de până la 18 ani înainte ca aurul să poată fi utilizat sau vândut în siguranță, reprezentând un obstacol logistic semnificativ.
Studiul companiei Marathon este promițător, dar nu a fost încă supus evaluării inter pares și a fost publicat pe serverul de pre-printuri arXiv, o platformă utilizată pentru partajarea rapidă a ideilor științifice fără validare formală.
Principiul fizic subiacent este solid, însă implementarea sa la scară industrială rămâne speculativă. Această abordare nu trebuie interpretată ca o modalitate simplă de a produce aur în cantități mari. Problema fundamentală este viabilitatea economică a fuziunii nucleare.
Dacă producerea unui subprodus valoros, cum ar fi aurul, ar face fiecare centrală profitabilă, ar putea fi depășită una dintre principalele bariere în calea dezvoltării fuziunii: costul.
Transformarea mercurului în aur într-o centrală de fuziune poate părea o idee ce provine dintr-o poveste alchimică, însă fundamentele sale științifice sunt reale.
Dacă obstacolele tehnice și de reglementare pot fi depășite, această strategie ar putea modifica în profunzime ecuația economică a fuziunii nucleare și, implicit, viitorul energetic global. Ca întotdeauna în cazul fuziunii, timpul și prudența vor fi factorii decisivi.
