Peste 21 de miliarde de kilometri de Pământ, o echipă de ingineri a reușit să amâne ceea ce părea inevitabil: tăcerea unei sonde spațiale lansate în 1977.
Voyager 2, aflată în spațiul interstelar, trăiește pe ultima ei energie, iar vara aceasta NASA trebuia să sacrifice unul dintre ultimele trei instrumente științifice încă active.
În loc să cedeze, specialiștii de la Jet Propulsion Laboratory au conceput o manevră riscantă, botezată cu ironie „Big Bang”, care tocmai a dat sondei un răgaz de cel puțin un an. Sonda nu se alimentează cu panouri solare, pentru că la această distanță de Soare ar fi complet inutile.
Ea funcționează pe căldura degajată de plutoniul aflat la bord, transformată în electricitate de generatoare termoelectrice cu radioizotopi. Este un sistem ingenios, dar fără reîncărcare: în fiecare an, 4 wați dispar definitiv.
După atâția ani de funcționare, această scurgere silențioasă de putere a adus misiunea într-un punct critic. Din 2024, pe fiecare dintre cele două sonde gemene, două dintre cele zece instrumente științifice inițiale fuseseră deja oprite.
Fără o intervenție, Voyager 2 ar fi pierdut al treilea instrument înainte de sfârșitul anului, rămânând cu doar două surse de măsurători directe din mediul interstelar. Pentru NASA, o asemenea pierdere era de neacceptat.
Cum a fost executată manevra Big Bang?
Soluția găsită de ingineri poartă un nume care sugerează o catastrofă cosmică, dar este, de fapt, un exercițiu de echilibru fin.
Pe scurt, o parte dintre dispozitivele care consumă mult sunt oprite dintr-o dată, iar în locul lor sunt activate echipamente mult mai economice, fără ca temperatura internă a sondei să scadă sub limita de funcționare.
Totul se întâmplă la rece, în cel mai literal sens: la o asemenea depărtare, semnalul radio întârzie ore întregi, iar comenzile nu pot fi corectate pe drum. E ca și cum ai programa o intervenție chirurgicală fără să o poți urmări. Între mai și iunie, manevra a fost executată cu succes.
Cele trei instrumente științifice rămase ale lui Voyager 2 vor putea funcționa cel puțin încă un an. Geamănul ei, Voyager 1, se află la aproximativ 25,40 miliarde de kilometri de Pământ, mai departe decât sora sa, și este într-o situație și mai delicată.
În aprilie, NASA a oprit instrumentul LECP, dedicat studiului particulelor încărcate cu energie scăzută, lăsând doar două instrumente active din cele zece inițiale. Echipele de misiune speră să repete „Big Bang” și în cazul ei în lunile următoare.
Vor face însă față unei provocări suplimentare: cu cât sonda e mai departe, cu atât comenzile radio durează mai mult și cu atât mai mare este riscul ca o greșeală să nu poată fi corectată.
Fiecare watt economisit prelungește fereastra interstelară
Kareem Badaruddin, managerul misiunii Voyager la JPL, vede în acest succes un efort colectiv de un an, soldat cu prelungirea vieții și a culegerii de date științifice ale sondei cu cel puțin doi ani. După o muncă extrem de dificilă, spune el, a fost o adevărată bucurie.
Expediate în 1977, cele două sonde rămân singurele dispozitive capabile să sondeze direct regiunea de dincolo de heliopauză, granița invizibilă unde influența Soarelui se stinge. Lupta lor cu epuizarea plutoniului nu este doar o problemă de mentenanță;
este păstrarea singurei ferestre de observare directă a unui teritoriu aproape necunoscut. Pe măsură ce se apropie de cea de-a 50-a aniversare, fiecare watt economisit contează dublu. Manevra Big Bang demonstrează că, acolo unde pare că nu mai există soluții, ingeniozitatea poate încă muta limitele.
Cât va mai rezista această cursă contracronometru și ce vor mai descoperi cei doi veterani înainte să cadă definitiv în tăcere, rămâne de văzut.
