Lupul teribil învie: trei pui au fost clonați din ADN fosil vechi de 72.000 de ani

Curiozitate.ro

Lupul teribil învie: trei pui au fost clonați din ADN fosil vechi de 72.000 de ani

Lupul teribil, un prădător de temut din epoca glaciară, revine după o absență de peste 12.000 de ani datorită avansurilor biotehnologiei moderne. Trei pui, creați în laborator din ADN fosil, marchează un moment important în știință, fiind prima reușită de „de-extincție” a unei specii dispărute.

În spatele acestei realizări stă Colossal Biosciences, o companie americană cunoscută pentru eforturile sale de a readuce la viață mamutul lânos.

Canis Dirus, cunoscut drept lupul teribil, a fost un prădător care a trăit pe teritoriul Americii timp de aproape două milioane de ani, între Pleistocen și sfârșitul ultimei glaciații.

Caracterizat printr-un corp robust, fălci puternice și dinți adaptați pentru vânătoarea prăzii mari precum bizonul și tinerii mamuți, acesta nu era doar un vânător masiv, ci și rapid și agil.

Deși seamănă fizic cu lupii actuali, Canis Dirus făcea parte dintr-o linie genetică distinctă, fiind mai apropiat de coioți sau vulpi cenusii, reprezentând un caz de convergență morfologică.

Lupii teribili au dispărut în urmă cu aproximativ 12.000 de ani, dar astăzi, prin tehnologiile genetice dezvoltate de Colossal Biosciences, aceștia sunt readuși la viață. Procesul a început cu două fosile, un dinte de 13.000 de ani și un craniu de 72.000 de ani, descoperite în America de Nord.

Din aceste probe, oamenii de știință au reușit să secvențeze genomul animalului, identificând mutații responsabile pentru trăsăturile lor distincte.

Pentru a readuce la viață această specie de mult dispărută, cercetătorii au utilizat tehnica CRISPR-CAS9 pentru a introduce mutații genetice identificate în celulele prelevate de la lupi cenușii moderni.

Acești nuclei modificați au fost transferați în ovule de lup cenușiu, care apoi au fost fertilizate în laborator. Dintre cei 45 de embrioni obținuți, trei au fost implantați cu succes, rezultând în nașterea lui Romulus, Remus și Khaleesi.

Aceste nașteri reprezintă un prim pas semnificativ în domeniul ‘de-extincției’, deși ridică întrebări despre rolul acestor animale în ecosistemele actuale.

Colossal Biosciences are planuri ambițioase, nu doar pentru a reînvia speciile dispărute, dar și pentru a conserva speciile aflate în prezent în pericol, cum ar fi lupii roșii americani, și pentru a aduce din nou mamutul lânos până în 2028, cu scopul de a restaura ecosistemele tundrei și a combate schimbările climatice.

Surse și detalii suplimentare