De -a lungul secolelor, înălțimea medie a oamenilor a urmat un parcurs sinuos, asemenea unui roller coaster, scăzând drastic în perioadele întunecate ale istoriei, pentru a cunoaște apoi o creștere spectaculoasă în era modernă.
Însă, explorând subsolurile unei celebre metropole europene, antropologii au descoperit o enigmă statistică absolută.
Analizând scheletele locuitorilor săi de-a lungul a peste două milenii, cercetătorii au constatat că statura acestora a rămas neschimbată, niciun centimetru, punând sub semnul întrebării legile cunoscute ale istoriei umane.
Înălțimea noastră nu este doar o chestiune de genetică, deși ereditatea joacă un rol în proporție de 80%. Pentru antropologi, statura unei populații este o adevărată „cutie neagră” de informații despre mediul înconjurător.
Ea înregistrează stresul, calitatea nutriției infantile și bolile specifice unei epoci. Privind istoria Europei, evoluția înălțimii medii desenează o curbă foarte clară, în formă de „U”. Sub Imperiul Roman, populațiile erau relativ înalte.
Apoi, odată cu foametea și epidemiile din Evul Mediu, înălțimea medie s-a prăbușit, pur și simplu.
A fost nevoie să așteptăm începutul secolului XX, odată cu îmbunătățirile în medicină și alimentație, pentru ca ființa umană să reînceapă să crească; tinerii adulți de astăzi măsoară cu aproximativ 5% mai mult decât acum un secol. Aici intervine anomalia milaneză.
Cercetătorii de la Laboratorul de Antropologie al Universității de Stat din Milano (LABANOF) au analizat rămășițele a 549 de indivizi îngropați în oraș, din epoca romană și până în zilele noastre. Spre marea lor uimire, celebra curbă europeană în formă de „U” pur și simplu nu există în Milano.
Timp de 2000 de ani, înălțimea medie a rămas fixă: 168,5 cm pentru bărbați și 157,8 cm pentru femei. Indiferent dacă s-au născut în Antichitate, în plină ciumă neagră din Evul Mediu sau la începutul erei industriale, milanezii și-au păstrat exact aceeași statură.
O linie perfect dreaptă, care sfidează toate statisticile cunoscute. Cum se explică faptul că această populație nu a „scăzut” niciodată în fața crizelor globale? Răspunsul rezidă în statutul ultra-privilegiat al orașului. Milano nu era o cetate ca oricare alta; era un adevărat tezaur la vedere.
Protejată de ziduri impunătoare, orașul oferea o apărare militară redutabilă locuitorilor săi. Mai presus de toate, beneficia de o abundență de resurse naturale și agricole care nu s-a epuizat niciodată.
În plus, Milano a fost unul dintre primele orașe care a implementat un sistem de sprijin pentru cei săraci. Aceste condiții excepționale, adunate la un loc, au creat un „scut” de mediu.
Protejați de foamete și de stresul extrem care devastau restul Europei, milanezii au reușit să-și mențină potențialul genetic intact, traversând 2000 de ani de istorie într-o fascinantă bulă de imunitate evolutivă.
