Un francez stabilit în Japonia a ridicat o întrebare care, de ani buni, îi tot frământă pe cititorii unui blog dedicat țării sale adoptive: de ce un sistem atât de simplu și de eficient nu a fost adus și în Franța? Obiectul uimirii sale? O chiuvetă montată direct deasupra rezervorului toaletei.
Apa cu care își spală mâinile, înainte și după ce își face nevoile, nu se scurge în canalizare, ci cade direct în rezervor, umplându-l pentru următoarea utilizare. În spatele acestei curiozității aparent banale se ascunde o realitate greu de digerat pentru orice gospodărie franceză.
Toaleta nu este doar un punct de evacuare, ci un adevărat robinet care risipește o resursă tratată și facturată ca apa de băut. O singură persoană folosește, în medie, 30 de litri de apă pe zi doar pentru această activitate, ceea ce reprezintă 20 % din consumul său zilnic.
Mecanismul clasic, încă prezent în majoritatea locuințelor, golește între 9 și 12 litri la fiecare tragere. Un model cu dublă acționare scade consumul la 3 sau 6 litri, iar o toaletă modernă se mulțumește cu 7 litri.
Paradoxul devine și mai absurd când ne uităm la preț: cu un tarif mediu de 4,30 € pe metru cub în 2024, o familie de patru persoane care folosește o toaletă clasică de 9 litri ajunge să plătească aproximativ 282 € pe an doar pentru apa care se scurge în canalizare.
Japonia a găsit de zeci de ani soluția împotriva risipei
Japonia a găsit de zeci de ani o soluție la această risipă. Principiul „temizuki” nu este o invenție recentă, ci o practică răspândită în gospodăriile japoneze încă din anii 1950-1960.
Astăzi, sistemul se vinde chiar și sub formă de kit de adaptare, care se montează pe orice rezervor existent, fără să fie nevoie de lucrări complicate de instalații sanitare.
Apa folosită pentru spălarea mâinilor este recirculată o singură dată, fără pompă și fără electricitate, înainte de a părăsi locuința. Japonia nu s-a oprit aici: din 2012, toaletele moderne ale producătorului Toto consumă doar 3,8 litri, față de 9 litri pentru o spălare clasică.
În spațiile publice, urinoarele fără apă au devenit deja obișnuite, iar la scara unei țări întregi, vorbim de milioane de metri cubi de apă potabilă care nu ajung niciodată în canalizare.
Legislația franceză blochează adoptarea unui sistem atât de simplu
De ce, atunci, Franța nu a adoptat un astfel de sistem? Răspunsul nu ține de inginerie, ci de legislație. În Franța, reciclarea apelor uzate menajere la domiciliu este interzisă prin lege. Apele de la duș, chiuvetă sau mașina de spălat nu pot fi reutilizate pentru alimentarea toaletei.
ANSES preciza în 2015 că această interdicție are un motiv clar: riscul de contaminare în cazul interconectării între rețeaua de apă potabilă și cea de ape uzate.
Un sistem de tip „temizuki”, care ar amesteca apa din rețea cu apa folosită pentru spălarea mâinilor în același circuit, s-ar lovi exact de acest obstacol sanitar. Există însă o portiță legală, iar aceasta vine din cer.
Apa de ploaie poate fi folosită pentru alimentarea toaletelor, spălarea pardoselilor și a rufelor, conform unei ordonanței din 21 august 2008, înlocuită între timp de o ordonanță din 12 iulie 2024.
Practic, acest lucru presupune un rezervor, o rețea interioară complet separată de cea a apei potabile, o semnalizare specifică și, după caz, o declarație la primărie.
Kit-ul japonez, în schimb, nu necesită nimic din toate acestea: nu are nevoie de rezervor suplimentar, nici de rețea dublă, ci doar de o conductă amplasată în locul potrivit. Poate că tocmai această simplitate face ca privirea japoneză asupra toaletelor franceze să fie atât de severă.
Nu lipsește o stație de epurare, nu lipsește o tehnologie avansată. Lipsește doar o conexiune între chiuvetă și rezervor, o legătură pe care o țară întreagă a ales, timp de decenii, să nu o facă.
