Sistemul planetar Kepler-10, cunoscut anterior pentru găzduirea primei planete telurice detectate de Misiunea Kepler, denumită Kepler-10b, este subiectul unor noi cercetări ce indică prezența unei exoplanete cu caracteristici distincte, Kepler-10c.
Un studiu recent sugerează că această lume îndepărtată ar putea aparține unei categorii planetare neconfirmate anterior, aceea a planetelor acvatice gigantice.
Kepler-10c prezintă dimensiuni considerabile: raza sa este de 2,35 ori mai mare decât cea a Pământului, iar volumul său este de aproximativ 13 ori superior. Masa sa atinge valoarea de 11 ori masa Terrei. Aceste caracteristici ar putea sugera o planetă stâncoasă densă, de tipul „super-Pământ”.
Totuși, densitatea sa, considerată relativ scăzută în raport cu dimensiunile sale, indică o compoziție diferită.
Prin utilizarea instrumentelor de înaltă precizie ale Telescopului Național Galileo, situat în Insulele Canare, cercetătorii au rafinat măsurătorile și consideră că Kepler-10c nu este o lume predominant stâncoasă, ci mai degrabă o lume acvatică, acoperită de un strat gros de apă și posedând o atmosferă bogată în vapori.
Mai mult, există indicii conform cărora ar putea fi o lume înghețată, cu straturi interne diferențiate, un scenariu care până acum era doar teoretic.
Studiul avansează ipoteza că Kepler-10c s-a format la o distanță mult mai mare de steaua sa, în regiunile reci ale sistemului, unde gheața de apă s-a putut acumula pentru a forma planete masive.
Ulterior, sub efectul forțelor gravitaționale, această planetă ar fi migrat spre interiorul sistemului, până la orbita sa actuală, conservându-și compoziția bogată în apă.
Acest tip de migrație planetară reprezintă un fenomen esențial pentru înțelegerea arhitecturii sistemelor planetare, inclusiv a sistemului nostru solar.
Sistemul Kepler-10 include și planeta Kepler-10b, considerabil mai mică, având o rază de 1,47 ori mai mare decât a Pământului și o masă de trei ori superioară. Aceasta orbitează extrem de aproape de steaua sa, cu o perioadă orbitală mai mică de o zi terestră, ceea ce o face o lume incandescentă.
Analiza detaliată a oscilațiilor minore ale stelei, cauzate de atracția gravitațională a planetelor sale, a relevat și un al treilea posibil membru al sistemului: Kepler-10d.
Această lume îndepărtată, despre care se cunosc încă puține detalii, ar orbita steaua la fiecare 151 de zile și ar avea o masă de cel puțin 12 ori mai mare decât a Pământului, putând împărtăși numeroase caracteristici cu Kepler-10c.
Existența planetei Kepler-10c în acest sistem planetar deschide perspectiva recunoașterii unui nou tip de lumi în univers: planetele acvatice gigantice înghețate.
Acestea nu ar fi nici complet stâncoase, nici gazoase precum Neptun, ci ar fi dominate de apă sub diverse forme, de la vapori la gheață profundă. Până în prezent, această categorie de planete era considerată ipotetică, iar Kepler-10c ar putea fi primul reprezentant confirmat al acestei clase.
