Un algoritm a primit o sarcină absurdă: să scrie, de la zero, planurile genetice ale unor ființe microscopice. Când acele planuri au fost transformate în materie, aproape totul a eșuat. Dar din miile de variante imaginare, câteva au prins viață – și au făcut ceva ce natura nu reușise.
Cercetătorii nu au modificat o genă ici-colo, cum se făcea până acum. Au vrut să sară peste toate etapele mici și să pună inteligența artificială să inventeze genomi întregi de bacteriofagi, adică viruși care vânează bacterii.
Pentru asta, IA a fost antrenată pe milioane de secvențe naturale, exact cum un program de traducere învață dintr-un ocean de texte. Modelul de la care a pornit a fost ΦX174, un virus bine cunoscut în laboratoare, care infectează bacteria Escherichia coli C. Dar algoritmul nu a copiat.
A construit, una după alta, mii de versiuni noi, fiecare o ipoteză biologică diferită, născută pe ecran, fără ca mașina să fi atins vreodată un tub de eprubetă. Să scrii un genom pe computer e un lucru. Să-l faci să funcționeze într-o celulă vie este cu totul altceva.
Mutații care nu existau în natură
Din toată acea producție digitală, doar aproape 300 de secvențe au părut destul de solide încât să fie fabricate chimic în laborator. Verdictul a fost dur: din acești 300 de candidați, doar 16 fagi au reușit să infecteze bacteriile gazdă și să se reproducă. Un eșec?
Mai degrabă o lecție despre fragilitatea vieții. O singură literă greșită în codul genetic poate prăbuși întregul sistem. Majoritatea drumurilor prin spațiul posibilităților duc în impas. Cei 16 supraviețuitori sunt însă cu atât mai fascinanți. Nu sunt copii palide ale modelului original.
Au secvențe inedite, mutații care nu existau în natură, gene și elemente de reglare complet diferite. Unii au genomuri mai lungi sau mai scurte decât ΦX174.
Cel mai spectaculos caz a fost un fag care a integrat în capsida sa o proteină de ambalare a ADN-ului provenită de la un virus uriaș depărtat din punct de vedere evolutiv.
E ca și cum un arhitect ar construi o casă folosind un plan structural dintr-un alt secol, într-un alt stil, iar casa s-ar ridica perfect. Selecția naturală ar fi avut nevoie de eoni ca să ajungă acolo. Algoritmul a propus direct.
Cât de departe putem merge cu limbajul vieții?
Partea cu adevărat tulburătoare vine abia acum. Cercetătorii au testat un amestec de fagi generați de IA împotriva unor tulpini de E. coli care deveniseră rezistente la ΦX174. Amestecul sintetic a spart rapid rezistența bacteriană, în timp ce un cocktail de fagi naturali apropiați de ΦX174 a picat.
Cu alte cuvinte, mașina a găsit o breșă acolo unde natura rămăsese blocată. Într-o lume în care bacteriile evoluează neîncetat ca să scape de tratamente, un instrument care poate fabrica rapid arme noi devine o promisiune uriașă.
Terapiile cu fagi, acele tratamente care folosesc viruși ca să distrugă agenți patogeni, ar putea primi astfel un aliat neașteptat. Nu mai e vorba doar de corectat sau reglat ceea ce există. E vorba de scris de la capăt, cu toate speranțele și toate pericolele pe care le aduce un asemenea gest.
Întrebarea nu mai este dacă o mașină poate inventa viață. A demonstrat-o deja, într-un laborator, în 16 cazuri concrete. Întrebarea e cât de departe putem merge, când algoritmii încep să vorbească fluent limbajul cel mai vechi și cel mai complex de pe Pământ.
