Un borcan cu miere poate ascunde o minciună bine ambalată. Eticheta promite un produs pur, dar în interior se poate afla un amestec în care o parte din miere a fost înlocuită cu sirop ieftin de orez, sfeclă sau grâu.
Între noiembrie 2021 și februarie 2022, autoritățile europene au tras un semnal de alarmă pe care puțini l-au observat. Comisia Europeană, Oficiul European de Luptă Antifraudă (Olaf) și Centrul Comun de Cercetare (JRC) au adunat 320 de mostre din mierea care intră în Uniunea Europeană.
Rezultatul a pus pe masă o realitate incomodă: 147 dintre ele, adică 46%, sunt suspectate că au fost falsificate. Cifra devine și mai tulburătoare când este privită în perspectivă. În 2015, o acțiune similară scosese la iveală doar 14% probe neconforme, adică 17 loturi.
În șapte ani, rata suspiciunilor aproape s-a triplat. Dar saltul nu înseamnă neapărat că numărul escrocilor a explodat. Laboratoarele au învățat, între timp, să vadă mai bine ceea ce se ascunde sub culoarea aurie.
Cum și-au perfecționat trișorii mecanismul?
Până nu demult, falsificatorii foloseau siropuri din porumb sau trestie de zahăr, ingrediente pe care metodele tradiționale de laborator le prindeau cu ușurință. Prinzând mecanismul, trișorii au schimbat rețeta: acum preferă orezul, grâul și sfecla de zahăr.
Exact aceste substanțe au fost vizate de noile metode folosite de cercetătorii JRC în cadrul campaniei. Falsificatorii au avut, multă vreme, un avans tehnic. Practica nu este toxică, iar siropurile sunt ingrediente alimentare obișnuite.
Pericolul e de altă natură: legislația europeană interzice orice adaos în miere, iar un amestec vândut drept miere pură înseamnă o înșelătorie în toată regula, atât pentru consumator, cât și pentru apicultorii care respectă regulile. Nu toți exportatorii pică în aceeași plasă.
China și Türkiye ies cel mai prost din anchetă. Dintre cele 89 de probe de miere chinezească, 74% au fost declarate suspecte. Din cele 15 loturi turcești, 14 au picat testul, adică o rată de neconformitate de aproape 93%.
Or, tocmai aceste două țări se numără printre principalii furnizori de miere la preț redus de pe rafturile europene. Anchetatorii Olaf nu s-au oprit la frontieră. Au mers pe firul banilor și au verificat 123 de exportatori: 70 dintre ei sunt bănuiți că au livrat miere cu adaos de îndulcitori.
Dintre cei 96 de importatori controlați, două treimi au primit cel puțin un lot suspect. 44 dintre aceștia au intrat într-o investigație suplimentară, iar 7 au primit deja sancțiuni.
În timpul verificărilor la fața locului, care au inclus analiza computerelor și a înregistrărilor telefonice, inspectorii au găsit chiar cazuri în care operatorii își testau propriile amestecuri în laboratoare acreditate, pentru a se asigura că vor trece de controale înainte de a ajunge pe piață.
Prețul, cel mai accesibil test de autenticitate
De ce să riște atât de mult? Răspunsul e în cifre. Mierea importată în Europa costă, în medie, 2,17 euro pe kilogram. Siropul de orez costă între 0,40 și 0,60 euro pe kilogram.
Un simplu calcul arată că un kilogram de miere tăiat cu o treime de sirop generează o marjă pe care mierea pură nu o poate oferi niciodată. Iar piața e uriașă. Uniunea Europeană importă 175.000 de tone de miere anual, iar 40% din consumul intern vine din afara blocului.
Dacă proporția de 46% s-ar aplica la tot acest volum, ar însemna aproape 80.000 de tone de miere potențial alterată în fiecare an. E o extrapolare, pentru că eșantionul de 320 de loturi rămâne doar o felie din piață, dar dă măsura fenomenului.
Comisia Europeană a anunțat deja că vrea să consolideze legislația, iar revizuirea Directivei 2001/110/CE, aflată în derulare, are printre obiective obligația de a indica exact originea geografică a mierii din amestecuri, o cerere susținută de ani de zile de apicultori și de asociațiile de consumatori.
În Franța, DGCCRF a confirmat că lucrează îndeaproape cu alte autorități europene de control pentru a încerca să stopeze importurile frauduloase. Până când regulile se schimbă, cumpărătorul rămâne cu propria vigilență.
Nu există nicio lege care să oblige producătorii să scrie cât la sută din amestec vine din fiecare țară, iar sintagma „UE și non-UE” e legală și frecventă.
Prețul rămâne cel mai accesibil detector: când un borcan e mult mai ieftin decât mierea din apropiere, merită citită cu atenție eticheta din spate, acolo unde adevărul e de obicei ascuns.
