Soarele, asemenea celorlalte stele, va crește în dimensiune de-a lungul miliardelor de ani, pătrunzând în orbitele planetelor interioare ale sistemului solar, inclusiv ale Pământului.
În mod similar, alte planete din diferite sisteme stelare își pot vedea soarta pecetluită pe măsură ce stelele-gazdă îmbătrânesc. De regulă, aceste planete nu pot supraviețui.
Cu toate acestea, astronomii de la Institutul de Astronomie al Universității din Hawaii au identificat o excepție remarcabilă: o planetă care a rezistat extinderii stelei sale.
Giganții roșii precum soarele în fazele lor timpurii transformă hidrogenul în heliu prin reacții nucleare, cunoscute drept secvența principală a ciclului stelar. Odată aproape consumat hidrogenul, reacțiile nucleare se reduc.
Gravitația comprimă nucleul stelei, determinând contracția acestuia și dilatarea straturilor externe, proces care transformă steaua într-un gigant roșu, făcând-o mai strălucitoare și mai rece.
În această etapă, planetele sunt expuse unor forțe de maree severe și temperaturi extreme, multe fiind înghițite și absorbite de stea. Totuși, anumite planete, precum 8 UMI B, denumită și Halla, sfidează aceste transformări.
Această planetă de tip Jupiter orbitează steaua sa la o distanță mult mai mică decât cea dintre Pământ și Soare. Inițial, această observație nu părea surprinzătoare.
Analizele ulterioare ale oscilațiilor stelare au arătat că steaua a ars deja heliu, ceea ce indică faptul că extinderea în gigant roșu a avut loc, dar planeta a rămas intactă. Deși steaua s-a extins anterior de până la 1,5 ori distanța orbitală a planetei, aceasta a supraviețuit neașteptat.
Cercetătorii propun două explicații pentru această rezistență. Prima teorie sugerează că planeta a evitat înghițirea datorită unei fuziuni între două stele originale, ceea ce ar fi inhibat extinderea suficientă a stelei pentru a absorbi planeta.
A doua ipoteză este că Halla s-ar fi format recent, ca rezultat al unei coliziuni stelare care a creat un nor de gaz din care planeta s-ar fi născut ulterior. Astfel, ar fi o planetă de a doua generație.
Descoperirea planetei Halla contrazice perspectivele convenționale asupra destinului planetelor lângă stelele îmbătrânite și deschide noi direcții de investigare a interacțiunilor stelare și planetare.
Studierea acestor fenomene oferă o mai bună înțelegere a mecanismelor cosmice și posibilelor scenarii pentru planete inclusiv ale noastre sub influența unor stele aflate în expansiune către stadiul de gigant roșu.
Astfel, Halla simbolizează potențialul materiei cerești de a persevera într-un univers aflat în continuă transformare.
