Descoperirea a zăcut ascunsă, sub privirile tuturor, o poveste demnă de un „caz rece” paleontologic, unde indiciile esențiale așteptau răbdătoare să fie remarcate.
Oasele despre care vorbim nu au fost extrase din pământ recent, ci încă din anul 1950, din Bazinul Uinta, în inima faimoasei Formațiuni Morrison din vestul Americii.
Această regiune geologică este o adevărată mină de aur pentru studiul Jurasicului, perioada cuprinsă între 156 și 147 de milioane de ani în urmă, loc ce a scos la lumină deja rămășițele a aproximativ 80 de indivizi din genul Stegosaurus.
Cu toate acestea, timp de 76 de ani, aceste fosile specifice au rămas într-un anonimat complet, fie expuse la Utah Field House, fie depozitate în rezerve, fără să capteze atenția cuiva. Cum a fost posibil ca o asemenea anomalie să treacă neobservată? Răspunsul se află în contextul vremii.
Formațiunea Morrison abundă în giganți precum Brachiosaurus sau Diplodocus. Alături de femurele de sauropod, care depășeau cu mult dimensiunea unui om, oasele de stegozaur, chiar și cele gigantice, puteau părea insignifiante.
ReBecca Hunt-Foster, paleontologul care a condus noua analiză, sugerează de asemenea că curatorul de la acea vreme era, probabil, un geolog mai puțin familiarizat cu anatomia fină a stegozaurilor, ceea ce a dus la o subestimare a importanței fragmentelor descoperite.
Reexaminând aceste piese, echipa lui Hunt-Foster a realizat cu stupoare adevărata lor valoare. Fosilele includ două humerusuri (oasele superioare ale picioarelor din față), un radius, un ulna și falange de degete.
Dimensiunile acestor humerusuri au fost cele care i-au alertat pe oamenii de știință: ele măsoară 70, respectiv 74 de centimetri lungime. Pentru a înțelege amploarea acestor cifre, este crucial să le comparăm cu media. Aceste oase sunt cu 38% mai lungi decât cele ale unui stegozaur adult obișnuit.
Până acum, cel mai mare humerus de stegozaur documentat vreodată măsura 68 de centimetri. Dacă extrapolăm aceste măsurători la restul corpului – presupunând că animalul nu avea picioare din față disproporționate – acest specimen ar fi cântărit aproximativ 7,2 tone metrice.
Aceasta reprezintă un salt uriaș în comparație cu Stegosaurus ungulatus, specia clasică ce atingea o lungime de 7,5 metri, dar cântărea „doar” 5 tone. Oasele membrului anterior drept au fost reconstituite, deși unele oase ale piciorului sunt reproduceri, originale nefiind conservate.
În ciuda acestor dimensiuni record, cercetătorii rămân prudenți în privința identității precise a animalului. Oasele prezintă într-adevăr forma de „halteră” și creasta musculară caracteristice familiei stegozaurilor, confirmând că este vorba despre un dinozaur blindat și nu despre un sauropod.
Totuși, în absența unui craniu sau a plăcilor dorsale, este imposibil de determinat dacă aparține speciei Stegosaurus, Hesperosaurus sau Alcovasaurus.
Oamenii de știință se lovesc aici de o limită frustrantă: este o specie nouă, intrinsec gigantică, sau pur și simplu un individ „atlet” care a trăit excepțional de mult și a crescut mult peste normă? Momentan, nu se poate decide.
Indiferent de identitatea sa exactă, această fosilă demonstrează că dinozaurii ornithischieni – grupul care include stegozaurii – aveau potențialul biologic de a atinge dimensiuni comparabile cu cele ale sauropodelor, o performanță evolutivă pe care se credea până acum că era rezervată doar dinozaurilor cu gâturi lungi.
Această descoperire, publicată în Bulletin du Musée d’histoire naturelle et des sciences du Nouveau-Mexique, ne reamintește că muzeele abundă încă în secrete care așteaptă pur și simplu să fie măsurate și înțelese corect.
