Fenomenul care s-ar putea întâmpla cu galaxia noastră: cum influențează „fantomele” stelelor moarte Calea Lactee

Atât stelele obișnuite, cât și găurile negre sunt greu de detectat. Stelele cu neutroni au aproximativ cincisprezece kilometri diametru și, dacă polii lor magnetici nu sunt aliniați astfel încât să le vedem ca pulsari, ele ar fi, cel mai probabil, trecute cu vederea.

Găurile negre sunt și mai mici și nu emană lumină proprie. În concluzie, și mai greu de observat.

Un studiu recent aparținând Monthly Notices of the Royal Astronomical Society a explicat unde le-am putea găsi, totuși. Cercetătorii au analizat distribuția stelelor în galaxia noastră și au simulat modul în care rămășițele stelare ar putea fi deviate de interacțiunile lor. Deoarece aceste stele moarte sunt mai vechi decât stelele actuale din galaxie, au avut mai mult timp să se deplaseze pe alte orbite.

Aproximativ o treime dintre aceste stele moarte sunt ejectate afară din galaxie

Aceasta înseamnă că, în timp, Calea Lactee are șase să se „evaporeze” sau să își piardă masa. Grupurile mici de stele, cum ar fi clusterele globulare, se pot evapora, însă Calea Lactee este mult mai mare, așa că putem spera că evaporarea pe termen lung va fi minimă, deci neimpactantă.

Un alt aspect scos la iveală de studiu este că aceste rămășițe stelare sunt distribuite destul de uniform pe toată suprafața Căii Lactee. Majoritatea stelelor ar trebui să aibă o rămășiță stelară la o sută de ani lumină, față de cealaltă.

Pentru Soare, distanța cea mai probabilă a celei mai apropiate rămășițe stelare este de aproximativ 65 de ani lumină, s-a concluzionat. Deci am putea avea o „fantomă” stelară chiar în galaxia noastră fără ca noi să fim măcar conștienți de asta.

Pe măsură ce mai multe observatoare de cercetare a cerului au devenit active, ca de exemplu Observatorul Rubin, a devenit din ce în ce mai probabil să surprindem evenimente de microlensing și să descoperim unde sunt, de fapt, aceste rămășițe stelare care perturbă tot ceea ce știam până acum.

Articol interesant? Dă-l mai departe!

Lasă un comentariu