Și dacă unul dintre cele mai vechi remedii cunoscute de omenire ar zgudui, fie și ușor, unul dintre pilonii dentisticii moderne? Aceasta este întrebarea pe care o ridică o nouă revizuire sistematică realizată de cercetători de la Universitatea din Sharjah.
Analiza lor, care îmbină date din studii clinice și preclinice, sugerează că extractul de usturoi ar putea, în anumite condiții, să rivalizeze cu clorhexidina, cel mai prescris antiseptic din lume în combaterea infecțiilor bucale.
De zeci de ani, clorhexidina este etalonul apei de gură antimicrobiene: acoperă un spectru larg de bacterii și e simplu de folosit. Dar vine cu un cost. Poate altera gustul, poate păta dinții, iar utilizarea îndelungată ridică întrebări legate de contribuția la rezistența antimicrobiană.
În acest vid de confort, căutarea unor alternative naturale capătă sens. Usturoiul, bogat în alicină și cunoscut pentru efectul său antimicrobian, intră firesc în discuție.
Revizuirea sistematică, publicată în Journal of Herbal Medicine, a urmat criteriile PRISMA 2020 și cadrul PICO pentru a evalua riguros literatura disponibilă. Din câteva sute de articole identificate, doar cinci au îndeplinit cerințele metodologice.
Chiar și așa, concluziile lor merg în aceeași direcție: la concentrații ridicate, extractul de usturoi reduce semnificativ încărcătura bacteriană din cavitatea bucală. Unele studii notează chiar o acțiune mai îndelungată decât a clorhexidinei.
Dar imaginea completă rămâne nuanțată: numărul mic de participanți și variațiile mari între protocoale limitează puterea concluziilor. Usturoiul nu poate revendica, deocamdată, statutul de înlocuitor al antisepticelor consacrate, însă performanțele observate justifică interesul științific.
În comparațiile directe, duelul dintre usturoi și clorhexidină este mai echilibrat decât ne-am aștepta.
Când extractul de usturoi este suficient de concentrat, proprietățile sale antimicrobiene par comparabile cu cele ale clorhexidinei în reducerea bacteriilor implicate în carii și afecțiuni gingivale.
Pe teren, însă, apar obstacole practice: participanții au raportat, frecvent, o senzație de arsură, un ușor disconfort și, inevitabil, mirosul specific. Efecte secundare minore, dar suficiente pentru a diminua aderența pacienților.
La polul opus, clorhexidina rămâne stabilă, previzibilă, ușor de administrat. Nici ea nu e lipsită de critici: pe lângă problemele estetice, planează suspiciunea că ar putea contribui la rezistența antimicrobiană. Între aceste două realități se deschide un spațiu fertil pentru soluții complementare.
Acolo își găsește locul usturoiul: nu ca substitut imediat, ci ca o pistă promițătoare de explorat. Iar întrebarea firească privește respirația: nu va rămâne mirosul? Mecanismul e mai subtil decât pare.
Mirosul persistent de usturoi provine, în principal, din metaboliții sulfurați eliberați în sânge după ingestie și eliminați ulterior prin plămâni. În cazul unei ape de gură, extractul nu este înghițit, iar expunerea este locală și scurtă.
Alina totală a mirosului nu e posibilă, pentru că alicina și alți compuși aromatici sunt volatili, însă intensitatea și durata sunt net inferioare față de consumul de usturoi crud.
Studiile incluse în revizuire menționează mai degrabă o neplăcere trecătoare – miros, senzație de arsură – nu o halitoză persistentă. Este vorba despre un disconfort imediat, nu despre efecte de lungă durată. Interesul pentru usturoi nu a apărut din senin.
Alicina, compusul său activ, este studiată de decenii și a demonstrat activitate antimicrobiană împotriva unui spectru larg de bacterii, ciuperci și chiar anumitor virusuri.
În stomatologie, a fost testată pentru dezinfectarea tubulilor dentinari, în infecții asociate protezelor sau ca agent în tratamente endodontice. Totuși, aceste încercări au rămas la marginea recomandărilor majore, din cauza lipsei de standardizare.
Exact aici insistă și noua revizuire: metodele diferă prea mult de la un studiu la altul pentru a permite verdicte ferme. Autorii cer studii clinice mai robuste și pe termen lung.
Până atunci, mesajul rămâne echilibrat: usturoiul ar putea deveni, în anumite contexte, o alternativă credibilă, însă nu poate, deocamdată, să detroneze antisepticele consacrate.
Iar această prudență nu diminuează interesul științific, ci confirmă un apetit tot mai mare pentru soluții naturale care să completeze – poate chiar să întărească, într-o zi – strategiile de sănătate orală.
