În fiecare zi, milioane de tone de plastic sfârșesc în oceane, iar urmele lor se adună acolo unde curenții le poartă și le țin captive.
În Pacificul de Nord, între coasta Californiei și Hawaii, s-a format o întindere atât de vastă de resturi încât a devenit simbolul unei crize care nu mai poate fi ignorată.
Marele vortex de deșeuri din Pacificul de Nord nu este o insulă compactă, cum ne-am imagina, ci o mare împrăștiată de obiecte, particule și fragmente care plutesc la suprafață și se amestecă în masa de apă.
Descoperit în 1997, acest câmp de resturi își schimbă mereu limitele sub influența curenților și a vremii, dar estimările vorbesc despre o suprafață cuprinsă între 600 000 și 1,6 milioane de kilometri pătrați.
La suprafață, oamenii de știință apreciază că plutesc în jur de 88 000 de tone de plastic, iar ceea ce se vede e, probabil, doar o parte din problemă: se bănuiește că mult mai mult s-a scufundat în adânc.
Marea majoritate a acestor resturi sunt microplastice — fragmente mai mici de cinci milimetri, rezultate din degradarea obiectelor mari sub acțiunea razelor UV și a valurilor.
Printre ele se amestecă urme ale vieții de zi cu zi: plase și plase de pescuit, sticle, capace, scaune de toaletă, chiar și echipamente sportive. Răspândite, greu de văzut dintr-o singură privire, dar prezente peste tot.
În mijlocul acestei realități, The Ocean Cleanup, o organizație neguvernamentală fondată în 2013 de olandezul Boyan Slat, încearcă să transforme ambiția în acțiune. Miza ei este limpede: să curețe oceanele de plastic.
În ultimii ani, echipa a testat prototipuri, a învățat din fiecare încercare și a ajuns la o tehnologie care, astăzi, le ghidează operațiunile: System 03. Imaginează-ți o barieră plutitoare de 2,2 kilometri, ancorată între două nave care înaintează lent.
Sub linia apei, o plasă coboară patru metri și adună ce iese în cale. Nu e o cursă, e o deplasare calculată, care urmărește să prindă resturile înainte ca acestea să se risipească și mai mult.
Pentru ca fiecare oră pe mare să conteze, operațiunile sunt ghidate de date de monitorizare oceanică și de modele de inteligență artificială. Hărțile cu densitățile cele mai mari de plastic devin ținte precise, iar traseele navelor se ajustează pe măsură ce apar informații noi.
Scopul este dublu: să crească eficiența și, în același timp, să tempereze costurile. Curățarea nu se oprește la momentul colectării. The Ocean Cleanup lucrează cu parteneri care transformă plasticul recuperat în resurse pentru produse noi. Un exemplu:
Kia a folosit plastic reciclat pentru a fabrica vehicule electrice. Organizația a transformat, de asemenea, o parte din deșeurile culese din marele vortex în ochelari de soare, o demonstrație simplă că ceea ce părea iremediabil poate primi o a doua viață.
Rămâne întrebarea care planează deasupra oricărui proiect de anvergură: cât costă și cât durează? Pentru Marele Vortex de Deșeuri din Pacificul de Nord, The Ocean Cleanup estimează un efort de aproximativ 7,5 miliarde de dolari și un orizont de lucru de zece ani.
Organizația caută, însă, modalități de a coborî ambele praguri. Dacă noile tehnologii își confirmă eficiența, timpul ar putea fi redus la jumătate, iar nota de plată s-ar putea apropia de patru miliarde de dolari.
