Un elefant a găurit peretele unui vagon care atârna de o șină, a căzut nouă metri în râu și a supraviețuit. Era 21 iulie 1950, iar scena avea să rămână în memoria Wuppertalului drept cea mai bizară încercare de a testa limitele unui transport public.
Dar performanța reală a acestui sistem nu se măsoară printr-o cascadorie cu elefant. La 1 martie 1901, primii călători au urcat într-un vagon atârnat de o singură șină, deasupra cursului râului Wupper.
O sută douăzeci și cinci de ani mai târziu, același principiu tehnic este încă folosit zilnic în Wuppertal, un oraș din landul Renania de Nord-Westfalia, în vestul Germaniei.
Wuppertal Schwebebahn rămâne cea mai veche cale ferată electrică suspendată din lume aflată în funcțiune – un record pe care puține infrastructuri de transport îl pot pretinde după un secol și un sfert de exploatare.
De ce singura direcție era în sus?
Cum a reușit o construcție concepută la sfârșitul secolului al XIX-lea să rămână atât de actuală? Răspunsul începe cu geografia. Wuppertal s-a dezvoltat într-o vale îngustă, dens construită și puternic industrializată încă din secolul al XIX-lea.
Râul Wupper traversa orașul, iar malurile erau ocupate de fabrici și locuințe. Solul instabil și deja saturat de construcții făcea imposibilă săparea unui metrou clasic. Străzile, strânse între dealuri, nu puteau fi lărgite pentru un tramvai. Singura direcție liberă era în sus.
Inginerul Eugen Langen a ales să atârne vagoanele de o structură de oțel deasupra apei, folosind albia râului drept culoar. Inițial, proiectul fusese gândit pentru Berlin.
Capitala germană a preferat un metrou subteran, iar Wuppertal a rămas cu sistemul suspendat care, astăzi, nu mai există în altă parte. Linia măsoară 13,3 km și are 20 de stații.
Între Oberbarmen și Sonnborner Straße, pe o distanță de 10 kilometri, linia este suspendată la aproximativ 12 metri deasupra apei. Între Sonnborner Straße și Vohwinkel, pe încă 3,3 kilometri, coboară la circa 8 metri deasupra drumului de vale. O călătorie completă durează o jumătate de oră.
În fiecare zi, 82.000 de pasageri folosesc această linie. O susțin peste 450 de poduri metalice cu ferme, construite între 1898 și 1903, iar primele curse regulate au început deja în 1901.
Un singur accident mortal în 125 de ani
De-a lungul unui secol și un sfert, linia a transportat aproximativ 1,49 miliarde de oameni. În tot acest timp, doar un accident a dus la pierderi de vieți omenești. La 12 aprilie 1999, un tren care rula cu circa 50 km/h a lovit un dispozitiv metalic de întreținere uitat pe cale de muncitori.
Trenul – mașina numărul 4 din seria WSW GTW 72 – a sărit de pe șină și s-a prăbușit în apă, în apropierea stației Robert-Daum-Platz. Au murit cinci persoane, iar alte 47 au fost rănite. Cauza a fost o eroare umană, nu o defecțiune a principiului suspendat.
Exact această distincție a întărit reputația lui Schwebebahn de mijloc de transport deosebit de sigur. Înainte de acea tragedie, însă, sistemul cunoscuse un incident cu totul aparte, rămas în memoria publicului german mai curând ca o anecdotă.
Pe 21 iulie 1950, directorul circului Althoff a urcat într-un vagon un elefant de patru ani, pe nume Tuffi. Era o cascadorie publicitară. Larma și vibrațiile ieșite din comun l-au speriat însă pe animal, care a rupt panoul lateral al vagonului și a sărit nouă metri, direct în Wupper.
Contrar oricărei așteptări, elefantul de mai multe tone a scăpat cu răni ușoare și a trăit încă 39 de ani. La bord se aflau și doi jurnaliști și un alt pasager, care au suferit doar vânătăi ușoare.
Justiția a stabilit atunci cui îi aparține vina: directorul circului, Althoff, și șeful transportului public din cadrul companiei municipale din Wuppertal, care autorizaseră călătoria, au fost amendați pentru punerea în pericol a transportului.
Motivarea instanței a intrat în legendă – Schwebebahn nu este potrivit pentru transportul elefanților. Azi, Tuffi este imortalizat pe animale de pluș și suveniruri vândute în tot orașul, dovada că un sistem vechi de peste un secol încă reușește să fascineze dincolo de granițele Germaniei.
