O scrisoare recent analizată a lui Albert Einstein, autentificată de Universitatea Ebraică din Ierusalim, dezvăluie intuiția remarcabilă a fizicianului cu privire la orientarea animalelor.
În 1949, Einstein a corespondat cu un angajat al Royal Navy britanic care lucra la sisteme radar, discutând despre potențialele mecanisme de navigație ale animalelor.
În răspunsul său concis, Einstein a sugerat că studiul capacităților de navigație ale păsărilor migratoare ar putea conduce la descoperirea unui „proces fizic necunoscut”, cu potențiale implicații semnificative pentru omenire.
Această ipoteză s-a dovedit ulterior vizionară, întrucât cercetările contemporane au identificat multiple mecanisme prin care păsările își găsesc drumul în timpul migrațiilor de lungă distanță.
Scrisoarea a ieșit la lumină când Judith Davys, soția destinatarului original, a făcut conexiunea între conținutul acesteia și un studiu recent care demonstra capacitățile matematice ale albinelor.
Ea a contactat cercetătorul Adrian Dyer de la Royal Melbourne Institute of Technology, care studiase abilitatea albinelor de a efectua operații simple de adunare și scădere.
Cercetările actuale au confirmat că păsările folosesc multiple sisteme de orientare, incluzând repere geografice și câmpul magnetic terestru.
O descoperire deosebit de relevantă, publicată în revista Genome Biology, sugerează că simțul magnetic al păsărilor, folosit în timpul migrației, ar putea funcționa prin procese cuantice mediate de proteine numite criptocromuri.
Această descoperire modernă validează într-un mod remarcabil intuiția lui Einstein, care a anticipat că mecanismele de navigație ale păsărilor ar putea implica procese fizice fundamentale, pe atunci necunoscute.
Scrisoarea demonstrează capacitatea excepțională a fizicianului de a identifica potențiale conexiuni între fenomene naturale și principii fizice încă nedescoperite.
