Eclipsă de Soare spectaculoasă, surprinsă de NASA: imaginile extraordinare care au făcut turul internetului

Deja știm că NASA are anumite instrumente de observare a Soarelui cu adevărat spectaculoase și abile, iar unul dintre acestea tocmai a surprins Luna trecând prin fața Soarelui, într-o eclipsă parțială spectaculoasă.

Observatorul de dinamică solară al NASA, adesea eclipsat de „fratele său”, Parker Solar Probe, are menirea de a pune în lumina reflectoarelor Soarele, 24 de ore pe zi. În mod absolut evident, a făcut asta până săptămâna trecută, când o pană de curent de pe Pământ i-a oprit funcționalitatea timp de câteva zile. Cu toate acestea, a revenit la timp, în data de pe 28 iunie, pentru a surprinde Luna care tocmai ce se deplasa între observator și Soare, pe 29 iunie, dând naștere unei eclipse.

În momentul de vârf al eclipsei, Luna a acoperit mai bine de 67 la sută din Soare, iar „munții săi erau iluminați din spate de foc provenit de la soare”, așa cum a descris, în mod poetic, Spaceweather.com.

Observatorul de dinamică solară (SDO), al NASA, a surprins eclipsa dintr-un unghi unic în spațiu; aceasta nu a fost vizibilă de pe Pământ. Cu toate acestea, vom avea parte de o altă eclipsă, în data de 25 octombrie, care ar trebui să fie vizibilă din cea mai mare parte a Europei, din nordul Africii, din Orientul Mijlociu, dar și din părțile de vest ale Asiei.

NASA a remarcat că Soarele este mult mai activ decât ar trebui, în această perioadă

SDO studiază modul în care activitatea solară creează și determină vremea spațială, de exemplu, modul în care ejecțiile de masă coronală (CME) pot crea furtuni solare pe Pământ, oferindu-ne aurore boreale spectaculoase și, ocazional, pene de curent.

Soarele se află acum la trei ani distanță față de activitatea de vârf, în ceea ce privește ciclul solar curent. Noi evenimente notabile sunt așteptate să se întâmple în iulie 2025.

Cu toate acestea, NASA a remarcat că astrul este, în acest moment, neobișnuit de activ, mai ales luând în calcul perioada, creând erupții violente sau pete solare.

Articol interesant? Dă-l mai departe!

Lasă un comentariu