Termenul limită părea clar: începând cu 31 decembrie 2023, toți producătorii de deșeuri, indiferent de volum, aveau obligația legală să sorteze deșeurile organice la sursă.
Obligația fusese anunțată cu opt ani înainte, prin Legea tranziției energetice din 2015, tocmai pentru ca autoritățile locale să aibă timp suficient să construiască infrastructura necesară.
La jumătatea anului 2025, doar 51,6% dintre francezi – aproximativ 35,1 milioane de locuitori – aveau acces la o soluție de sortare.
La începutul lui 2026, progresul este aproape imperceptibil: puțin peste jumătate din populație beneficiază de un sistem funcțional, iar restul continuă să amestece resturile organice cu gunoiul obișnuit, din simpla lipsă de alternativă.
De ce a eșuat implementarea și cine plătește prețul
De ce a rămas blocată o măsură anunțată atât de devreme? Organizația Zero Waste France a identificat trei cauze care se repetă: bugete insuficiente, echipamente care nu ajung niciodată să fie instalate și o sensibilizare a populației care lasă de dorit.
Consecințele nu sunt însă distribuite uniform pe teritoriul Franței. În 125 de comunități intercomunale, care reunesc peste 4,1 milioane de locuitori, mai mult de jumătate din deșeurile menajere ajung în continuare la groapa de gunoi.
Iar aici intervine o contradicție greu de explicat: din 2012, fiecare autoritate locală are obligația legală de a adopta un plan local de prevenire a deșeurilor, dar 19 dintre aceste 125 de teritorii nu au un astfel de plan nici astăzi.
La nivel național, 34 de teritorii nu oferă nicio soluție conformă pentru sortarea la sursă, mulțumindu-se uneori cu un simplu compostor individual vândut contra cost, fără niciun sprijin pentru locuințele colective.
O pârghie tehnică ascunsă poate forța schimbarea
Cifrele arată amploarea decalajului dintre obiective și realitate. Producția de deșeuri menajere pe cap de locuitor a crescut de la 573 kg în 2013 la 609 kg în 2021.
Cantitățile îngropate au scăzut într-adevăr – de la 18,8 milioane de tone în 2018 la 14,2 milioane în 2022 – dar această reducere se datorează în principal reorientării către incinerare, nu unei scăderi reale a volumului de gunoi produs.
Obiectivul legal pentru 2026 este de a reduce ponderea deșeurilor organice din gunoiul rezidual la 39 kg pe locuitor și pe an, față de 83 kg în prezent. Pentru 2030, ținta este de 25 kg, iar pentru 2035, de 15 kg.
Diferența dintre aceste obiective și situația actuală ilustrează perfect cât de mult s-a acumulat întârzierea. Există însă un mecanism care ar putea schimba regulile jocului, deși nu este o sancțiune clasică.
La doi ani de la intrarea în vigoare a obligației, niciun teritoriu nu a fost amendat și nicio măsură coercitivă directă nu a fost aplicată.
Dar articolul 90 din Legea Agec introduce o constrângere indirectă: orice nouă unitate de sortare mecano-biologică sau orice extindere a unei instalații existente este condiționată de respectarea criteriilor legate de sortarea la sursă.
Aceasta este o pârghie tehnică, care ar putea avea un efect mai puternic decât simplele reamintiri ale prevederilor legale. Numărul siturilor de depozitare a scăzut cu peste 25% între 2014 și 2022, de la 238 la 174 de amplasamente.
Ar putea părea o veste bună, dar realitatea este mai nuanțată: atâta timp cât deșeurile organice nesortate continuă să fie îngropate, fiecare dintre aceste situri rămâne o fabrică subterană de gaze și lichide toxice.
În spatele fiecărui kilogram de resturi vegetale aruncat la gunoiul obișnuit se află o decizie colectivă – aceea de a alimenta sau nu aceste instalații invizibile. Într-un moment în care obiceiurile cotidiene reiau ritmul obișnuit, sortarea cojilor de legume poate părea un gest minor.
Dar efectele sale se măsoară în gaze cu efect de seră eliberate sub pământ, ani la rând.
