Oamenii visează deja la Marte, dar o echipă de ingineri de la NASA privește mult mai departe: spre Titan, cea mai mare lună a lui Saturn. Și au ajuns la o concluzie tulburătoare: cu tehnologia de azi, o asemenea misiune s-ar transforma într-un drum fără întoarcere de 17 ani.
Nu e vorba doar de distanță, ci de ceva mult mai îngrijorător. Fiecare kilogram în plus devine o condamnare. Hrana singură, pentru un singur astronaut, înseamnă peste 12 tone pe toată durata călătoriei. La 2 kilograme pe zi de persoană, cifrele se adună implacabil.
Apoi vin scuturile masive împotriva radiațiilor cosmice, fără de care nimeni nu poate supraviețui în spațiul adânc. Iar combustibilul? Dacă l-ai lua de pe Pământ, racheta ar fi atât de grea încât nici n-ar mai putea decola.
Benzinăria interplanetară de pe Titan
De aceea, cercetătorul NASA Geoffrey Landis a propus o soluție care sună ca dintr-un roman științifico-fantastic: benzinăria interplanetară. Pe Titan există lacuri întregi de metan, iar sub suprafață, gheață de apă din belșug. Exact ingredientele chimice necesare pentru a produce propulsor.
Planul este să trimitem drone automate cu ani înaintea echipajului. Acestea ar pompa și sintetiza atmosfera locală, umplând încet, dar sigur, rezervoarele unui vehicul care să-i aștepte pe astronauți la întoarcere.
Oamenii ar traversa sistemul solar, și-ar aduna mostrele, apoi s-ar andoca la această stație de alimentare pregătită din timp. Fără să care după ei tone de combustibil dus-întors.
Propulsia nucleară sparge cercul vicios
Pare genial, dar rămâne o problemă care macină orice calcul: timpul. Rachetele chimice convenționale duc un echipaj la Saturn și înapoi în 17 ani. Pentru un organism uman, e o eternitate.
Metabolismul cere constant calorii, iar lipsa unor sere funcționale în spațiu înseamnă că fiecare masă trebuie luată de acasă. Așa se ajunge la cele 12 tone de hrană pe cap de om – o cifră care, adunată cu masa echipajului și a scuturilor, face misiunea imposibilă.
Cheia se numește delta-v, energia necesară pentru a accelera, frâna și manevra o navă. Cu cât masa e mai mare, cu atât ai nevoie de mai mult combustibil, care la rândul lui adaugă masă. Un cerc vicios care speră să fie spart de o tehnologie din anii 1960, reînviată acum: propulsia nucleară termică.
În loc să ardă substanțe chimice, un reactor încălzește un gaz la temperaturi extreme, generând o forță mult mai eficientă. Dacă această tehnologie va fi perfecționată, zborul spre Marte s-ar putea reduce de la luni la câteva săptămâni.
Iar Saturn, deși ar rămâne la câțiva ani distanță, ar înceta să mai fie un vis sinucigaș. Ușa spre explorarea reală a sistemului solar exterior s-ar deschide în sfârșit.
