O echipă de geologi germani a deschis o fereastră către un trecut îndepărtat, analizând dinți de dinozauri pentru a dezvălui compoziția aerului din era Mezozoică.
Această cercetare ambițioasă promite să ofere perspective prețioase nu doar pentru studiul fosilelor, ci și pentru înțelegerea paloclimatologiei, ramura științei care studiază climatele trecute ale Pământului. În centrul investigației lor a stat un izotop specific al oxigenului: oxigenul-17.
Era Mezozoică, o perioadă geologică ce a dominat Pământul între acum 252 și 66 de milioane de ani, este adesea denumită „Era Reptilelor”. A fost o epocă definitorie, martoră la apariția și evoluția dinozaurilor, a păsărilor și chiar a primelor mamifere.
Clima globală de atunci era semnificativ mai caldă decât în prezent, o realitate marcată de absența aproape totală a glaciațiunilor, în special în regiunile polare. Dar cum anume era compoziția aerului pe care aceste creaturi antice îl respirau?
La această întrebare au căutat răspuns geologii de la Universitatea Georg-August din Göttingen, Germania. Aceștia au anunțat recent rezultatele unei analize meticuloase a dinților de dinozauri, efort care a permis reconstituirea atmosferei mezozoice.
Studiul lor, publicat într-un număr recent al revistei PNAS, a aprofundat analiza izotopilor de oxigen încorporați în smalțul dentar al dinozaurilor care au trăit în perioadele Jurasic și Cretacic, ambele părți ale erei Mezozoice.
Pentru această cercetare inovatoare, echipa a utilizat mostre de smalț prelevate de la dinți de dinozauri expuși în diverse muzee europene. Miza acestei întreprinderi nu este doar o simplă curiozitate științifică.
Pentru cercetători, obiectivul principal este de a deschide noi căi de investigație, stabilind o legătură directă între vertebratele terestre și atmosfera în care au trăit.
Mecanismul pe care se bazează studiul este unul fascinant: un principiu descoperit relativ recent arată că, în timpul respirației, atât la animale cât și la oameni, anumiți izotopi de oxigen se fixează în smalțul dinților și în oase.
Acest proces de „amprentare chimică” este influențat și de ingestia de hrană și lichide. Proporția acestor izotopi devine astfel o cheie pentru a determina nivelul de dioxid de carbon (CO2) din aer. Într
-o încercare de a valida această metodă pentru fosile extrem de vechi, cercetătorii și-au concentrat atenția pe izotopul oxigen-17, cunoscut pentru capacitatea sa de a persista neschimbat timp de milioane de ani.
„Chiar și după 150 de milioane de ani, urmele izotopice ale moleculelor de oxigen din atmosfera mezozoică, inhalate de dinozauri, sunt conservate în dinții lor fosilizați.
Acestea ne pot oferi informații esențiale despre compoziția atmosferei din acea epocă și despre fotosinteza biomasei”, au explicat autorii studiului. Datele culese sunt revelatoare. În prezent, atmosfera terestră conține aproximativ 430 de părți pe milion (PPM) de CO2.
Studiul german indică însă că la sfârșitul perioadei Jurasice, acum aproximativ 145 de milioane de ani, nivelul de CO2 atingea un impresionant 1.200 PPM. Ulterior, la sfârșitul Cretacicului, acum circa 66 de milioane de ani, acest nivel scăzuse la 750 PPM.
Analiza anumitor dinți sugerează că această creștere semnificativă a CO2-ului în timpul Mezozoicului a fost probabil rezultatul unei activități vulcanice extrem de intense. Pentru comunitatea științifică, aceste descoperiri nu sunt doar o privire în trecut, ci și o promisiune pentru viitor.
Autorii studiului anticipează că munca lor ar putea deschide noi direcții de cercetare, aducând beneficii substanțiale atât în studiul fosilelor, cât și în cel al climatului trecut al Pământului și al variațiilor sale, domeniu esențial pentru înțelegerea schimbărilor climatice actuale.
