În sud-estul Canadei, cercetătorii au descoperit fosile de plante excepțional de bine conservate de acum 350 de milioane de ani. Aceste fosile aparțin unor arbori stufoși unici, care prezintă o structură diferită de toate cele cunoscute anterior. Această descoperire sugerează că în perioada Carboniferului au avut loc experimente evolutive.
Atunci când copacii mor și cad, diverse procese geologice și de mediu pot duce la fosilizarea lor. De exemplu, sedimente precum noroiul, nămolul sau nisipul pot acoperi rapid resturile organice, creând condiții fără oxigen care limitează descompunerea.
De asemenea, mineralele din apele subterane pot înlocui încet materialele organice din țesuturile vegetale, contribuind la formarea fosilelor. Copacii fosilizați pot lua diverse forme, inclusiv amprente de frunze și trunchi, precum și bucăți de lemn pietrificat.
Oamenii de știință studiază aceste fosile pentru a afla mai multe despre evoluția plantelor, climatele vechi, diversitatea floristică din trecut și relațiile ecologice dintre diferitele specii de plante. Ele oferă informații valoroase despre istoria vieții pe Pământ și despre evoluția vegetației de-a lungul timpului.
Fosilele recent descoperite în cauză au fost doborâte de un cutremur puternic în urmă cu aproximativ 350 de milioane de ani și au fost ulterior îngropate în noroi. Acest proces a permis conservarea aproape perfectă a amprentelor trunchiurilor și frunzelor lor în sedimentele lacurilor.
Prima dintre aceste plante fosilizate bine conservate a fost găsită în New Brunswick în 2017, iar de atunci au fost descoperite alte patru exemplare practic identice. Este destul de rar să găsești frunze de copac conservate ca fosile, dar aceste specimene includ rămășițe ale coronamentului.
Ceea ce diferențiază aceste fosile de copac, numite Sanfordiacaulis, este conservarea neobișnuită a frunzelor atașate de trunchiurile unor copaci mici, care aveau o înălțime de aproximativ 2,7 metri. Există mai mult de 250 de frunze dens împachetate care înconjoară primii 75 de centimetri ai trunchiului.
Unele dintre aceste frunze măsoară până la trei metri lungime și prezintă spirale strâns comprimate. Dispunerea în spirală sugerează că acești copaci s-au adaptat evolutiv pentru a maximiza captarea luminii solare pentru fotosinteză.
În plus, înălțimea relativ modestă a acestor arbori indică faptul că ar fi putut fi arbori precursori care au crescut sub coronamentul unor arbori mai mari.
Robert Gastaldo, profesor emerit de geologie și autorul principal al studiului, remarcă faptul că această descoperire pune la îndoială înțelegerea noastră anterioară privind creșterea și organizarea copacilor.
El face comparații cu exemple moderne precum ferigi arboricole, plante cu flori și gimnosperme găsite la tropice, subliniind că Sanfordiacaulis avea o densitate mult mai mare a frunzelor. Gastaldo discută, de asemenea, despre diversificarea semnificativă a plantelor în timpul perioadelor Devoniană și Carboniferă.
Aceste fosile ciudate ar putea reprezenta un experiment evolutiv care, deși captivant, nu a supraviețuit în timp. Concluziile studiului pot fi găsite în revista Current Biology.