Sughițăm după ce mâncăm ceva foarte picant sau după ce înghițim o băutură puternic acidulată sau, uneori, pur și simplu din senin. Cu toții am sughițat măcar o dată în viață, dar câți dintre noi știm de ce sughițăm? Care este scopul acestei reacții reflexe a organismului?
Motivul exact pentru care sughițăm nu a fost pe deplin elucidat, dar oamenii de știință au o teorie interesantă – acest mecanism ajută fătul în dezvoltare să învețe să respire.
La vârsta adultă, cred cercetătorii, sughițul este inutil, fiind doar un vestigiu al acestui antrenament respirator timpuriu.
Ce este sughițul?
Sughițul este un reflex care apare cel mai adesea în urma stimulării esofagului sau a stomacului. Când această stimulare are loc, trunchiul cerebral trimite semnale către diafragmă și alți mușchi respiratori, determinându-i să se contracte involuntar, ceea ce are ca rezultat o inspirație bruscă de aer.
Apoi, epiglota (o „clapă” formată din țesut cartilaginos elastic acoperită cu membrană mucoasă, situată la capătul de sus al laringelui) coboară, așa cum se întâmplă în timpul înghițirii, acoperind căile respiratorii și provocând sunetul caracteristic sughițului.
Peter Kahrilas, profesor de gastroenterologie și hepatologie la Școala de Medicină Feinberg a Universității Northwestern din Chicago, crede că sughițul nu are nicio funcție respiratorie și nici o altă utilitate evidentă la adulți.
Spre deosebire de căscat (reflex care previne sufocarea), sughițul nu protejează căile respiratorii sau gâtul.
Și totuși, de ce sughițăm?
Cu toate acestea, lucrurile se schimbă când vine vorba de fătul care se dezvoltă în uter și de nou-născuți. În uter, fătul primește oxigen prin placentă, dar, imediat ce copilul se naște, viața sa depinde de capacitatea de a respira.
„Trebuie să ai un aparat respirator deja antrenat. Sughițul oferă acest antrenament prin faptul că provoacă în mod repetat contracția mușchilor respiratori”, afirmă Kahrilas.
Este un exercițiu pe care fetușii in utero și nou-născuții îl fac foarte frecvent. Prematurii petrec aproximativ 1% din timp (aproximativ 14 minute pe zi) sughițând, potrivit unui studiu care a examinat activitatea cerebrală asociată cu sughițul la prematuri.
Cercetătorii, conduși de Lorenzo Fabrizi, de la departamentul de neuroștiințe al University College din Londra, au observat apariția sughițului in utero încă din a noua săptămână de gestație.
În cadrul aceluiași studiu, echipa a monitorizat 217 nou-născuți prematur și la termen, înregistrând în același timp activitatea cerebrală a bebelușilor timp de aproximativ o oră.
13 dintre subiecți au manifestat accese de sughiț, iar datele colectate au arătat că sughițul a stimulat trei tipuri de unde cerebrale în cortexul nou-născuților.
Studii anterioare, realizate atât pe animale, cât și pe oameni, au arătat că, în cazul fetușilor, aceste contracții musculare involuntare trimit semnale către cortex, proces care învață creierul să controleze procesul de respirație. Același lucru, spune Fabrizi, se întâmplă în cazul sughițului la nou-născuți.
„Contracția involuntară a mușchilor îi permite creierului să formeze o «hartă» a aparatului respirator, astfel încât să îl poată controla mai târziu”, este de părere Fabrizi.
Indiferent de funcția sa inițială, cercetătorii cred că sughițul nu are nicio utilitate după perioada neonatală.
Cu toate acestea, circuitul neuronal care permite apariția sughițului persistă și este „îngropat” în trunchiul cerebral, putând fi activat întâmplător de anumiți stimuli, este de părere Kahrilas.
