Anul 2025 aduce în prim-plan o descoperire surprinzătoare, care zguduie percepția asupra unuia dintre cei mai vechi „dormitori” ai naturii.
Vulcanii, acești giganți geologici, sunt clasificați în funcție de ultima lor respirație de foc, iar pe continentul asiatic, în sud-estul Iranului, se înalță Taftan, o formațiune impunătoare de 3.940 de metri.
De mai bine de 700.000 de ani, de la ultimele sale curgeri superficiale de lavă, acesta a fost considerat un martor tăcut al trecerii timpului, intrând în categoria vulcanilor inactivi sau chiar stinși – o etichetă rezervată celor ce nu au mai erupt de la sfârșitul Pleistocenului, adică de aproximativ 12.000 de ani.
Însă o cercetare recentă, publicată în revista Geophysical Research Letters la data de 7 octombrie 2025, de către un grup de oameni de știință coordonat de Consiliul Național Spaniol de Cercetare Științifică (CSIC), sugerează că această lungă tăcere ar putea fi pe punctul de a se sfârși.
Semne complet neașteptate de „trezire” au fost identificate, punând sub semnul întrebării nu doar statusul vulcanului Taftan, ci și eficiența actuală a sistemelor de monitorizare în zonele de risc.
Instrumentele moderne de observație, în special datele furnizate de satelitul Sentinel-1 al Agenției Spațiale Europene (ESA), au jucat un rol crucial în această revelație.
Utilizând tehnica interferometriei radar (InSAR), care permite detectarea cu precizie milimetrică a variațiilor solului, cercetătorii au observat o ridicare verticală a terenului de 9 centimetri în apropierea vulcanului, într-un interval relativ scurt, între iulie 2023 și mai 2024.
Acest fenomen de „uplift” indică o presiune crescândă în subteran, adesea rezultatul unei acumulări de gaze, magmă sau alte fluide, și este un proces încă în desfășurare.
Pe lângă modificările la nivelul solului, anul 2024 a adus și o creștere semnificativă a emisiilor gazoase la suprafața Taftanului.
Locuitorii din Khash, un oraș situat la 50 de kilometri nord-vest de vulcan, au semnalat deja aceste fenomene, raportând panache vizibile în apropierea așezării și mirosuri distincte de sulf.
Imaginile satelitare au confirmat aceste observații, relevând o activitate anormală a fumarolelor, care au atins un nivel de până la douăzeci de tone de dioxid de sulf (SO₂) pe zi.
Această cantitate este considerată neobișnuit de mare pentru un vulcan clasificat drept inactiv, având în vedere că vulcanii stinși înregistrează de obicei emisii de aproximativ cinci tone pe zi.
Deși aceste semne nu indică neapărat o erupție iminentă, ele sugerează o reorganizare a sistemului hidrotermal intern sau chiar o ascensiune parțială a magmei. Oricare ar fi cauza exactă, este clar că sistemul profund al vulcanului se reactivează.
O posibilă consecință, chiar și în absența unor curgeri de lavă la suprafață, ar putea fi o explozie cauzată de acumularea de gaze. Complexitatea fenomenelor și lipsa unor măsurători directe pe teren îngreunează înțelegerea deplină a acestor semne de trezire.
Această situație scoate la iveală o problemă mai amplă: absența aproape totală a mijloacelor de supraveghere vulcanică în anumite regiuni.
Spre deosebire de vulcani precum Etna, care beneficiază de o infrastructură considerabilă, incluzând seismometre, sisteme GPS și stații de măsurare a gazelor, Taftanul nu dispune de astfel de resurse.
Cauzele sunt multiple: accesul dificil în zonă, instabilitatea politică generată de tensiunile de la granițe și prezența grupurilor armate. În contextul acestor constatări, un scenariu real de trezire a vulcanului ar putea avea consecințe devastatoare pentru comunitățile din apropiere.
Orașe precum Khash și Zahedan din Iran, dar și orașul Taftan din Pakistan, ar fi în pericol. Peste jumătate de milion de oameni ar fi expuși riscurilor, chiar și în cazul unei erupții moderate, incluzând curgeri piroclastice, căderi de cenușă și ploi acide care ar contamina rețelele de apă potabilă.
Această situație subliniază urgența unei dezbateri privind limitările actuale ale supravegherii vulcanilor, în special în zonele cu risc ridicat și cu resurse insuficiente.
