De ce nu a respectat Carol al II-lea testamentul lui Ferdinand I?

Carol al II-lea s-a născut în data de 15 octombrie 1893, la Sinaia, și a fost, de departe, figura cea mai controversată din Familia Regală a României. Acesta a renunțat de patru ori la tronul țării din mai multe motive, însă în special pentru a se iubi cu diferite femei, încălcând astfel protocolul monarhic.

Se poate spune că Zizi Lambrino și Elena Lupescu l-au zăpăcit pe Carol al II-lea de cap în așa fel încât a renunțat la tronul țării în favoarea lor. Nici căsătoria cu principesa Elena a Greciei nu l-a liniștit pe acesta, fiind pedepsit de tatăl său, regele Ferdinand I, pentru aventurile extraconjugale. În data de 12 decembrie 1925, îi scria regelui României că renunță la dreptul său din naștere de a deveni viitorul conducător al țării pentru a trăi în Franța cu Elena Lupescu.

Să fiu șters dintre membrii familiei Domnitoare a României, să mi se acorde un nume sub care îmi voi putea alcătui o nouă stare civilă; mă angajez să nu mă mai întorc în țară timp de 10 ani fără a fi chemat de cei în drept și fără autorizația Guvernului, a scris Carol al II-lea în telegrama trimisă lui Ferdinand I.

Carol al II-lea, un rege dictator

Regele Ferdinand I a convocat în data de 31 decembrie 1925, Consiliul de Coroană, la Castelul Peleș, unde s-a luat act de decizia lui Carol al II-lea. Trei zile mai târziu Ferdinand I a hotărât ca viitorul conducător al României să fie Mihai I, fiul lui Carol al II-lea. În ultimele sale zile din viață, Ferdinand i-a scris o scrisoare președintelui Consiliului de miniștri, Barbu Știrbey, în care a stipulat ceea ce ar trebui să se întâmple după moartea sa. Până când Mihai I ar fi devenit major, țara ar fi trebuit să fie condusă de către regina Maria.

Scumpul meu președinte al Consiliului de Miniștri. Ca creștin sunt întotdeauna stăpânit de grija clipei când mă voi înfățișa în fața Domnului. Ca român și ca rege mă gândesc neîncetat la soarta țării căreia i-am jertfit viața mea pe pământ. Dumnezeu a vrut ca coroana să treacă pe capul nepotului meu nevârsnic, Mihai. Rog cerul să-l ocrotească și să-i hărăzească binecuvântarea ca sub Domnia lui să se întărească România clădită cu atâtea jertfe, a scris Ferdinand I.

În data de 4 iulie 1927, Ferdinand I i-a trimis o telegramă lui Carol al II-lea în care îi cerea să nu mai revină pe tronul țării niciodată. Din păcate, lucrurile nu au stat așa, iar fiul său a încărcat testamentul lăsat de regele României.

Carol al II-lea a urcat pe tronul țării în data de 8 iunie 1930 și a rezistat în fruntea României până pe 6 septembrie 1940. În această perioadă, el s-a răzbunat pe toți cei care i-au fost împotrivă, introducând o dictatură personală. De altfel, după moartea lui Ferdinand I regina Maria i-a spus lui Mihail Sturdza, membru al Legiunii Arhanghelul Mihai, că aducerea lui Carol al II-lea pe tronul țării ar fi o greșeală.

Voi îl vreți pe Carol rege. Într-o zi poate îl veți avea. Să vă ferească Dumnezeu de acea zi!, a afirmat regina Maria, potrivit Wikipedia.org.

Articol interesant? Dă-l mai departe!

Lasă un comentariu