La 33 de metri sub suprafața Mării Kara, un secret al Războiului Rece așteaptă în tăcere. Nu e o epavă obișnuită, ci un submarin nuclear sovietic cu două reactoare încărcate cu combustibil, scufundat intenționat acum peste patru decenii. De atunci, nimeni nu a îndrăznit să-l atingă.
Povestea lui K-27 începe cu mult înainte de a ajunge pe fundul oceanului. Era un prototip unic, construit după Proiectul 645, o încercare îndrăzneață a flotei sovietice de a folosi o tehnologie revoluționară: reactoare răcite cu un aliaj lichid de plumb și bismut, în loc de apa clasică.
O performanță inginerească impresionantă pentru anii ’60, dar și un pariu extrem de riscant, care avea să se transforme într-un coșmar. La 24 mai 1968, o defecțiune gravă a tijelor de control a provocat un accident nuclear devastator la bord.
Nouă marinari și-au pierdut viața pe loc, iar mulți dintre supraviețuitori s-au confruntat, ulterior, cu boli provocate de radiații. Submarinul a fost grav avariat, iar soarta lui a fost pecetluită.
Deși Marina Sovietică a încercat timp de un deceniu să repare sau să înlocuiască reactorul, proiectul a fost abandonat, considerat prea costisitor și depășit de noile generații de submarine. La 1 februarie 1979, K-27 a fost retras oficial din serviciu, cu un verdict clar: nu va mai naviga niciodată.
Scufundarea controversată care a ignorat recomandările internaționale
A rămas, însă, o problemă uriașă: ce să faci cu o carcasă radioactivă de câteva mii de tone? Soluția aleasă de Moscova a fost una radicală, o „înmormântare lichidă”.
În vara anului 1981, la șantierul naval Severodvinsk, tehnicienii au umplut compartimentul reactorului cu 270 de tone de bitum, amestecat cu beton și alcool furfurilic, pentru a crea un sarcofag improvizat, menit să blocheze orice scurgere și să reziste coroziunii.
Apoi, submarinul a fost remorcat spre estul Mării Kara, lângă arhipelagul Novaia Zemlya, o zonă folosită pentru teste militare. Operațiunea de scufundare, însă, a fost departe de a fi una curată.
Remorcherul de salvare a trebuit să lovească pupa navei pentru a-i perfora tancurile de balast, deoarece prova se scufundase deja, dar pupa plutea încă. Pe 6 septembrie 1982, K-27 a dispărut sub valuri în golful Stepovoy, la doar 33 de metri adâncime.
O alegere controversată, care a ignorat recomandările Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, ce sugera îngroparea epavelor la adâncimi mult mai mari pentru a limita riscurile de contaminare. Timp de zeci de ani, epava a fost lăsată în pace, dar nu și uitată.
Expedițiile științifice ruso-norvegiene au monitorizat zona încă din anii 2000, iar veștile au fost, deocamdată, liniștitoare: nu au fost detectate scurgeri majore, iar nivelurile de radiații au rămas stabile. Totuși, nimeni nu poate garanta că acest echilibru va dura.
Un studiu al Institutului Norvegian de Cercetări Marine a modelat cel mai sumbru scenariu: o eliberare a întregului cesiu-137 din reactoare ar putea crește de 100 de ori concentrațiile de radiații din codul pescuit în regiune, chiar dacă aceste niveluri ar rămâne sub limitele internaționale.
O misiune de recuperare fără precedent în istoria nucleară
Acum, după mai bine de patru decenii de ezitări, Moscova pare decisă să înfrunte acest risc. Potrivit documentelor bugetare citate de presa rusă, pregătirile pentru recuperarea submarinului ar putea începe în 2026, iar operațiunile propriu-zise în 2027.
Bugetul federal alocat gestionării deșeurilor radioactive prevede 10,5 miliarde de ruble pentru 2026, 10,7 miliarde pentru 2027 și 10,6 miliarde pentru 2028. O sumă considerabilă, menită să finanțeze o misiune fără precedent. K-27 nu este, însă, singurul.
Șapte submarine nucleare sovietice zac acum în apele arctice rusești, alături de mii de containere cu deșeuri radioactive aruncate în timpul Războiului Rece.
Recuperarea lui K-27 ar fi o premieră mondială: nicio țară nu a încercat vreodată să scoată la suprafață un reactor nuclear încărcat cu combustibil, scufundat de atâta timp.
O misiune extrem de complexă, plină de incertitudini, care ar putea rescrie regulile gestionării moștenirii nucleare a unei epoci apuse.
