Departe de ochii publicului, în apele dulci ale planetei se desfășoară o criză discretă, dar profundă. O evaluare majoră publicată sub egida ONU arată că populațiile de pești migratori sunt în declin accentuat, apropiindu-se periculos de prăbușire.
În numai câteva decenii, aceste specii, obișnuite cu drumuri lungi și precise, au ajuns să fie rareori întâlnite acolo unde cândva dominau cursurile de apă.
De la apele vijelioase ale Amazonului la curenții istorici ai Dunării, sute de specii pornesc în fiecare an în călătorii esențiale pentru reproducere și hrană. Aceste migrații țin în viață diversitatea genetică și echilibrul ecosistemelor. Astăzi, însă, traseele lor sunt tot mai des întrerupte.
Proliferarea barajelor hidroelectrice, poluarea tot mai intensă și pescuitul industrial le transformă rutele naturale în coridoare pline de obstacole. Urmările se văd deja. Peștele -spatulă chinezesc a dispărut, declarat oficial stins.
Alți giganți fluviali, precum somnul uriaș al Mekongului sau diferitele specii de sturioni, vânați pentru caviar, au populații decimate.
Pentru unele dintre aceste animale, supraviețuirea depinde acum aproape exclusiv de reproducerea în captivitate și de programe artificiale de repopulare, un semn clar al vulnerabilității lor.
Dimensiunea declinului a fost cuantificată de WWF: din 1970, numărul peștilor migratori de apă dulce s-a redus cu 81%. O cifră care arată cât de profund au remodelat infrastructurile umane ecosisteme deja fragile. Iar pierderea nu este doar una biologică.
Pentru milioane de oameni, acești pești rămân o sursă de proteine greu de înlocuit. La capătul lanțului trofic, depind de ei și nenumărate animale sălbatice.
Pentru a-și împlini ciclul de viață, aceste specii au nevoie de coridoare fluviale neîntrerupte, care să lege zonele de depunere a icrelor de arealele de hrănire. Rutele lor nu recunosc granițe.
Un singur drum poate străbate mai multe țări, ceea ce transformă fiecare baraj, fiecare poluare, într-o problemă transfrontalieră.
În fața acestei urgențe ecologice, Convenția privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice (CMS) a tras semnalul de alarmă la summitul COP15 de la Campo Verde, Brazilia. Concluzia este limpede: nicio țară nu poate acționa singură.
Raportul identifică aproape 350 de specii – printre care somonul, anghila europeană și lampetra – care au nevoie de un scut de protecție internațional, acum.
Eforturile trebuie orientate cu prioritate spre Asia, cea mai afectată regiune, dar și către bazine vitale precum sistemul La Plata–Paraná, Nilul sau Gange–Brahmaputra.
După cum subliniază autorul principal al evaluării, biologul Zeb Hogan, doar o cooperare masivă peste granițe poate menține râurile conectate, productive și pline de viață, înainte ca punctul fără întoarcere să fie atins.
