De ce au fost abandonate cinci fabrici de zahăr după ce au înghițit peste un miliard de dolari

Curiozitate.ro

De ce au fost abandonate cinci fabrici de zahăr după ce au înghițit peste un miliard de dolari

Utilaje de milioane de dolari ruginesc în cimitirele industriale ale Etiopiei, iar contribuabilii plătesc factura unor fabrici de zahăr blocate la 83%.

Sub soarele tropical din Valea Omo, utilaje de milioane de dolari ruginesc în aer liber. Nimeni nu le acoperă, nimeni nu le mișcă. E doar unul dintre numeroasele cimitire industriale pe care Etiopia le plătește scump.

Un raport parlamentar transmis în aprilie 2026 descrie o scenă greu de digerat: mașini proiectate să zdrobească tone de trestie de zahăr stau de ani buni expuse ploilor și soarelui, fără cea mai elementară protecție.

Circuitele electronice se degradează, metalele se oxidează, iar fiecare lună care trece transformă o posibilă repornire într-o operațiune tot mai scumpă, uneori imposibilă din punct de vedere tehnic. Povestea fabricii Kuraz V începe în 2016, când antreprenorul chinez JJIEC primea contractul.

Entuziasmul era mare. Apoi, problemele financiare au înghețat totul. Conducerea grupului de zahăr nu a decis nici până astăzi ce se va întâmpla cu această unitate. Între timp, echipamentele scumpe stau pe un teren administrativ ambiguu, iar valoarea lor scade zi de zi. Nu este un incident singular.

Ultimul raport financiar al grupului, aprobat în 2026, arată că lucrările sunt oprite pe mai multe șantiere deodată: Kessem, Omo Kuraz I, Omo Kuraz V, Tendaho și Welkait. Motivele se repetă: lipsa banilor, probleme de securitate, condiții meteo nefavorabile.

Șansele ca aceste infrastructuri să funcționeze vreodată sunt, pe bună dreptate, puse sub semnul întrebării.

Miliarde de birr cheltuite pe fabrici care nu produc nimic

Cifrele sunt amețitoare. Potrivit Ethiopian Investment Holdings, proiectul de zahăr Omo Kuraz a înghițit peste 65 de miliarde de birr, adică aproximativ 1,1 miliarde de dolari. Iar fabrica Kuraz I a rămas neterminată la 83% în momentul în care construcția s-a oprit, în 2018.

Vorbim despre o structură aproape completă, dar incapabilă să producă măcar o pungă de zahăr. Cum s-a ajuns aici? Traseul lui Kuraz I seamănă cu un serial administrativ fără sfârșit.

Lucrările avansaseră până la pragul de 80% înainte de a se bloca brusc în 2018, după anularea contractului cu Metals and Engineering Corporation, cunoscută sub numele de MetEC. De atunci, șantierul a înghețat complet.

Partea cea mai frustrantă este că finalul pare aproape la îndemână, cel puțin pe hârtie. Ar mai fi nevoie de aproximativ 19 miliarde de birr pentru a termina fabrica Omo Kuraz I, conform aceluiași raport parlamentar.

O sumă uriașă, dar care aproape se pierde în comparație cu zecile de miliarde deja cheltuite fără niciun rezultat. Nici fabrica Wolkayit nu iese din acest tipar. O declarație din iunie 2026, făcută în cadrul summitului Etiopia Delivers, estima că finalizarea ei ar mai costa 42 de miliarde de birr.

În total, moșiile Omo Kuraz au absorbit 341 de milioane de dolari, finanțate în principal prin împrumuturi. Ambiția inițială era uriașă: să proceseze 60.000 de tone de trestie pe zi, folosind o plantație de 100.000 de hectare împărțită între patru fabrici.

Cine plătește, până la urmă, factura eșecului

În spatele acestor sume uriașe se ascunde o întrebare mult mai concretă: cine plătește, până la urmă, factura? Datoria externă a sectorului zahărului etiopian a ajuns astăzi la aproximativ 144 de miliarde de birr, adică în jur de 2,1 miliarde de dolari.

Un plan de salvare anunțat în iulie 2026 prevede ca statul să acopere jumătate din această sumă din bugetul federal. Cu alte cuvinte, contribuabilii etiopieni vor plăti indirect pentru mașinile ruginite dintr-un câmp. În fața unor asemenea datorii, privatizarea părea soluția logică.

Dar și această cale este blocată. În noiembrie 2025, Ethiopian Investment Holdings a anunțat Parlamentul că discuțiile pe acest subiect au fost întrerupte din cauza lipsei unor oferte serioase, dar și a unor obstacole juridice și tehnice prea complicate pentru a fi rezolvate rapid.

Un paradox dureros: peste 53 de miliarde de birr fuseseră deja cheltuite încă din iunie 2022, iar sumele au continuat să crească, fără ca vreun investitor privat să accepte să preia dosarul.

Cum ai putea convinge pe cineva să cumpere când echipamentele care ar trebui să facă fabricile să funcționeze se deteriorează sub ploaie, iar negocierile se târăsc de ani de zile?

Proiectul Omo Kuraz rămâne un exemplu dur despre capcanele marilor programe industriale pornite cu entuziasm, dar fără garanții solide de finanțare și fără o monitorizare tehnică riguroasă.

Între utilaje abandonate, fabrici înghețate la 83% și datorii uriașe lăsate pe umerii cetățenilor, dosarul zahărului etiopian seamănă mai puțin cu o poveste de succes și mai mult cu o lecție costisitoare despre ce nu trebuie făcut atunci când construiești la o asemenea scară.