De -a lungul mileniilor, construirea mormintelor megalitice a marcat existența societăților neolitice europene, o practică ce a încetat cu o brutalitate derutantă la sfârșitul mileniului al patrulea înainte de era noastră.
Această dispariție subită a divizat mult timp comunitatea științifică, însă analize genetice recente, efectuate pe un sit funerar de lângă Paris, aduc în sfârșit răspunsuri clare.
Aceste studii inedite scot la lumină un colaps demografic masiv la scară continentală, urmat de o înlocuire completă a populațiilor originare cu noi migranți. O ruptură genetică brutală este ceea ce a ieșit la iveală în urma cercetărilor.
Studiul s-a concentrat pe galeria sepulcrală de la Bury, un monument funerar remarcabil situat în regiunea pariziană. Aici, cercetătorii au secvențiat cu minuțiozitate ADN-ul a peste o sută de indivizi odihnind în acest spațiu restrâns.
Rezultatele lor dezvăluie o utilizare a sitului împărțită clar în două epoci distincte. Prima fază de ocupație corespunde constructorilor originari și locali ai regiunii. Totuși, rămășițele umane mai recente aparțin unor indivizi care prezentau profiluri genetice radical diferite.
Originile lor geografice indică foarte direct Peninsula Iberică și bazinul mediteraneean. Această fractură clară în linia genetică demonstrează că o perturbare socială majoră a lovit aceste prime comunități agricole.
Populațiile fondatoare nu au evoluat pur și simplu de-a lungul timpului, ci au fost practic șterse pentru a face loc unui val migrator complet nou. Ipoteza unei catastrofe sanitare a început să capete contur.
Examinarea detaliată a celor mai vechi schelete a scos la iveală anomalii tulburătoare privind speranța de viață a defuncților. O proporție anormal de mare de sugari și copii mici a fost descoperită în straturile inferioare ale monumentului funerar parizian.
Această mortalitate infantilă fulgerătoare îi orientează pe arheologi către pista unui eveniment dramatic și extrem de subit. Deși foametele climatice sau conflictele armate rămân posibilități logice, analizele de biologie moleculară au revelat prezența unui inamic redutabil și invizibil.
Urme tangibile ale bacteriei responsabile de ciumă au fost detectate în osemintele din această primă epocă.
Chiar dacă oamenii de știință rămân prudenți în privința declanșatorului principal, această sarcină infecțioasă masivă ar fi putut acționa ca un puternic catalizator în prăbușirea acestor societăți. Acest declin dramatic nu s-a limitat nicidecum la teritoriul francez.
Datele arheologice colectate simultan în Scandinavia și Germania desenează un portret similar al unei Europe lovite de un val de extincție. Constructorii de dolmene au dispărut sincronic. Teritoriile vaste lăsate vacante de această hecatombă au atras rapid atenția populațiilor periferice.
Comunități din sudul Europei, dar și din imensele stepe eurasiatice, au început mișcări migratoare semnificative pentru a-și însuși aceste pământuri fertile și abandonate. Acești noi locuitori oportuniști au reutilizat vechile monumente de piatră, impunând totodată propriile tradiții culturale.
Corpurile nu mai erau depuse în poziție alungită, așa cum se făcea odinioară, ci ghemuite, marcând astfel sfârșitul definitiv al civilizației megalitice originare. Studiul a fost publicat în prestigioasa revistă Nature Ecology and Evolution.
