În inima unui vulcan adormit din nordul Noii Zeelande, lacul Rotorua a fost privit de secole ca un loc al poveștilor maori. Fundul lui, însă, rămăsese un spațiu alb pe hartă. Până acum.
Pentru prima dată, cercetătorii institutului GNS Science au publicat hărți detaliate ale fundului lacului, într-un raport datat 25 ianuarie 2024. O parte din date a fost colectată cu ajutorul unui tip de sonar folosit de Marina Regală a Noii Zeelande.
Important de precizat: cartografierea acoperă, deocamdată, 68% din suprafață. Rotorua este un lac de apă dulce cu o întindere de 79,8 km² și o adâncime medie de doar zece metri.
Format în craterul unui mare vulcan din Zona Vulcanică Taupo, el este legat de legenda lui Hinemoa și Tutanekai, două nume care încă dau sens malurilor sale. Hărțile scot la iveală, pentru prima dată, că sistemele hidrotermale de pe uscat se continuă în adâncurile lacului.
Sub luciul apei apar urmele unei vechi albii de râu, cratere de erupție și, cel mai intrigant, o anomalie magnetică amplă în partea sudică. De ce este ea neobișnuită? De regulă, când un magnitometru trece peste roci vulcanice, semnalul arată anomalii puternic pozitive.
La Rotorua, semnalul e negativ. Explicația propusă de cercetători pornește de la compoziția rocilor: în mod normal, acestea conțin magnetită, un mineral cu răspuns magnetic clar. Aici, magnetita pare să fi fost transformată în pirită.
Pirita, numită uneori „aurul nebunilor” pentru strălucirea ei înșelătoare, este alcătuită în principal din disulfură de fier, cu urme de metale prețioase. Magnetic, aproape că nu „vorbește”. De aici și semnătura negativă surprinsă în măsurători.
Una dintre hărți indică și un flux care urcă din subsol spre fundul lacului. Cel mai probabil, este apă fierbinte. În acest context, craterele observate în zonă ar marca erupții hidrotermale, nu ascensiuni de magmă.
În ciuda activității hidrotermale importante, temperatura apei se menține constantă, în jur de 14°C. Volumul mare de apă rece din lac temperează aportul de apă caldă din adâncime și stabilizează sistemul.
Explorarea subacvatică a Rotoruei dezvăluie structuri geologice ascunse și o amprentă magnetică neobișnuită, consecință a transformării magnetitei în pirită.
Aceste rezultate lărgesc înțelegerea proceselor hidrotermale sublacustre și a istoriei geologice a regiunii, menținând totodată imaginea unui lac aparent liniștit la suprafață. Constatările deschid drumul unor cercetări viitoare asupra fenomenelor din adâncurile Rotoruei.
