Înțelegerea noastră asupra simțurilor umane este fundamentală: suntem echipați, în mod tradițional, cu cinci modalități prin care interacționăm cu lumea – gustul, mirosul, auzul, simțul tactil și, desigur, văzul.
Acestea ne-au modelat existența de-a lungul a peste două milioane de ani de prezență umană pe Pământ, fiind rezultatul unei continue evoluții.
Totuși, o cercetare recentă, desfășurată de o echipă de oameni de știință britanici de la King’s College London, sugerează că această configurație senzorială ar putea să nu fie una definitivă, ci mai degrabă o etapă într-un proces evolutiv mult mai amplu.
Această ipoteză este prezentată într-o publicație viitoare, programată pentru 15 august 2025, în revista Scientific Reports. Premisa de la care pornesc autorii studiului este simplă: simțurile pe care le avem astăzi ar putea să nu reprezinte punctul final al dezvoltării noastre evolutive.
O privire atentă asupra multor altor specii animale de pe glob întărește această idee. Există creaturi capabile să perceapă lungimi de undă invizibile pentru ochiul uman sau să detecteze câmpul magnetic terestru, abilități care depășesc spectrul nostru senzorial actual.
Această realitate ridică întrebări esențiale: sunt cele cinci simțuri umane o configurație ideală și imuabilă? Și, mai important, este posibilă o îmbunătățire sau o evoluție a acestei structuri senzoriale?
Pentru a aprofunda aceste aspecte, cercetătorii s-au concentrat pe relația dintre intrările senzoriale optime, memorie și procesul de învățare. Un element care a captat în mod deosebit atenția lor sunt engramele.
Acestea reprezintă rețele neuronale complexe, localizate în diverse regiuni ale creierului, al căror rol crucial este de a forma amintiri prin activarea lor concertată. Fiecare obiect pe care îl memorăm este, de fapt, o acumulare de date asociate cu cele cinci simțuri.
De exemplu, atunci când ne amintim de o portocală, percepem culoarea sa distinctă, mirosul specific, textura la atingere, gustul său și chiar sunetul pe care îl produce coaja atunci când este îndepărtată.
Toate aceste informații multisenzoriale se unesc pentru a crea o imagine completă în memoria noastră. Analizând posibilitatea de a maximiza spațiul conceptual disponibil în memorie, oamenii de știință au ajuns la o concluzie fascinantă: numărul ideal de intrări senzoriale ar fi șapte, nu cinci.
Cu două simțuri suplimentare, creierul uman ar putea stoca și organiza un număr mai mare de engrame, facilitând astfel un proces de învățare mult mai eficient. Această perspectivă nu sugerează că oamenii ar deține deja simțuri ascunse.
Cu toate acestea, există anumite capacități care sunt considerate „cvasi-simțuri”. Un exemplu elocvent este propriocepția, adesea numită „al șaselea simț tăcut”, care se referă la capacitatea corpului de a-și percepe poziția în spațiu, fără a depinde de stimuli externi.
Autorii studiului își mențin o atitudine precaută în declarațiile lor, conștienți fiind că aceste descoperiri se încadrează, pentru moment, în sfera teoriei.
Cu toate acestea, ei sunt ferm convinși că, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, ființele umane ar putea dezvolta capacități inedite, care ar putea fi considerate simțuri de sine stătătoare.
Pe lângă implicațiile profunde asupra evoluției umane, astfel de cercetări ar putea avea o utilitate considerabilă în dezvoltarea inteligenței artificiale.
De asemenea, ele ar putea influența informatica neuromorfică, o ramură a tehnologiei care vizează reproducerea funcționării creierului prin crearea de neuroni artificiali.
Nu este exclus ca, într-o zi, cercetătorii să se bazeze pe acest nou principiu al celor șapte intrări senzoriale pentru a dezvolta sisteme de învățare mult mai performante și adaptabile.
