Acum 34 de milioane de ani, Antarctica era cu 5°C mai caldă decât astăzi. Și totuși, a început să înghețe. Timp de zeci de ani, climatologii s-au lovit de acest paradox imposibil de explicat doar prin răcirea globală.
Dacă scăderea dioxidului de carbon ar fi fost cauza principală, atunci Arctica ar fi trebuit să se acopere de gheață în aceeași perioadă. În realitate, au trecut încă 25 de milioane de ani până când Polul Nord a fost înghețat. O discrepanță care a sfidat orice teorie simplă.
Explicația tectonică descoperită în adâncuri
Acum, o echipă internațională coordonată de Universitatea din Southampton a găsit răspunsul. Publicat în revista Science în iulie 2026, studiul nu caută explicația în atmosferă, ci în adâncurile planetei. Miezul problemei se află la zeci de kilometri sub suprafață, în mantaua Pământului.
Totul a început cu o separare tectonică. În Jurasic, acum între 201 și 143 de milioane de ani, Antarctica s-a desprins de Africa. Ruptura a generat unde lente în manta, la fel ca atunci când scuturi o față de masă.
Aceste valuri au modelat, timp de aproape 100 de milioane de ani, o mare parte din Antarctica de Est. Au ridicat o stâncă de doi kilometri lângă coastă și au construit un platou întins pe 2.000 de kilometri spre interior. Pe acest fundament înalt, zăpada a găsit un teren propice.
La altitudine, aerul se răcește cu aproximativ 1°C la fiecare 100 de metri. Cu 45 de milioane de ani în urmă, relieful Antarcticii de Est atinsese un prag critic. Primii ghețari montani au început să se formeze. Zăpada s-a acumulat, nu s-a mai topit și s-a extins treptat.
În Arctica, în schimb, altitudinile erau mult mai joase. Acolo, gheața a apărut abia după alte 25 de milioane de ani – exact decalajul care părea inexplicabil.
În vârful acestei structuri subterane se află Munții Gamburtsev, un lanț fantomă complet îngropat sub un strat de gheață de până la trei kilometri grosime. Nimeni nu i-a văzut vreodată, dar rolul lor a fost decisiv. Ei sunt dovada vie că relieful, nu clima globală, a deținut cheia.
Implicațiile pentru clima viitoare
Descoperirea nu lămurește doar un mister vechi. Ne obligă să regândim cum se produc marile schimbări climatice. Planeta funcționează ca un sistem în care forțele subterane pregătesc terenul pentru glaciații cu milioane de ani înainte. Clima de la suprafață nu decide totul;
altitudinea, modelată din adâncuri, stabilește regulile. Calota de gheață a Antarcticii de Est este cea mai mare de pe glob. Topirea ei completă ar ridica nivelul mării cu aproximativ 52 de metri.
Înțelegerea mecanismelor care au permis apariția acestei gheți ne ajută să anticipăm punctele de cotitură spre care se îndreaptă clima. Ce s-ar întâmpla dacă răspunsurile la marile întrebări ale viitorului nostru climatic zac, de fapt, mult mai adânc decât am crezut?
