De ce a fost redusă viteza pe viaductul Millau la câteva luni după inaugurare?

Curiozitate.ro

De ce a fost redusă viteza pe viaductul Millau la câteva luni după inaugurare?

Pe viaductul Millau, limita de viteză a scăzut la 110 km/h nu din cauza formei construcției, ci pentru că șoferii încetinesc pentru a admira priveliștea.

Pe viaductul Millau, limita de viteză nu mai este cea de pe autostradă. De la 130 km/h s-a coborât la 110 km/h, iar explicația oficială nu are nicio legătură cu forma spectaculoasă a construcției. Vinovată este, de fapt, priveliștea.

Totul s-a întâmplat în iunie 2005, la câteva luni după inaugurarea din 14 decembrie 2004 și punerea în exploatare pe 16 decembrie 2004.

Prefectura Aveyron a observat că unii șoferi frânau serios la intrarea pe pod, nu pentru că le-ar fi stat ceva în cale, ci pentru că voiau să admire mai bine structura.

Diferențele de viteză care apăreau astfel între mașini deveneau periculoase, așa că autoritățile au decis să coboare plafonul pentru toți, nu să-i sancționeze pe curioși.

Logica este simplă: cu cât viteza legală este mai apropiată de cea a celor care încetinesc, cu atât diferența de viteză dintre ei și cei care rulează în spate este mai mică.

Curba ascunsă care ar ghida, nu ar încetini

Dar de ce ar încetini cineva pe un pod? Aici intervine o ipoteză care circulă de ani buni, fără să fi fost confirmată vreodată oficial de proiectanți. Viaductul nu este drept.

Urmează o curbă cu raza de 20 km, care se întinde pe cei 2.460 m ai punții, ceea ce înseamnă o deviere de aproximativ 7 grade și o diferență de circa patruzeci de metri între mijlocul construcției și linia imaginară care ar uni cele două capete.

La aceasta se adaugă o pantă de 3,025%, adică puțin peste 3 m câștigați la fiecare 100 m parcurși, cu vreo 74 m diferență de altitudine între capătul nordic și cel sudic, pe direcția Clermont-Ferrand spre Béziers. Această geometrie ar avea, potrivit versiunii care circulă, un rol precis.

O rază atât de generoasă le-ar permite vehiculelor să urmeze o traiectorie mai precisă decât cea de pe un segment perfect drept, ar oferi o vizibilitate mai bună și ar crea impresia că podul nu se termină niciodată.

Pe 2.460 m suspendați în gol, ochiul nu ar avea niciun punct de referință pe care să se fixeze, în timp ce curba i-ar da unul continuu. Pe hârtie, curba ar trebui să ghideze, nu să încetinească.

Iar nicio sursă oficială consultată nu detaliază motivele acestui traseu, așa că explicația trebuie citită ca o descriere plauzibilă a lucrării, nu ca o specificație tehnică asumată de autori.

Cifrele recordului și costul real în secunde

Cifrele din jurul panglicii de beton și oțel par desprinse dintr-un alt registru. Șapte piloni, 154 de cabluri de susținere, 36.000 t de oțel pentru punte și 206.000 t de beton.

Punctul cel mai înalt urcă până la 343 m, în vârful pilonului P2, care măsoară el însuși 245 m. Raportat la lungimea punții, rezultă aproape 14,6 t de oțel pe metru.

Proiectul, semnat de inginerul Michel Virlogeux și de arhitectul Norman Foster, a costat 400 de milioane de euro, iar lucrarea este garantată pentru 120 de ani. Puntea are 32 m lățime, cu câte două benzi pe sens, iar A75 rămâne liberă pentru cei 335 km ai săi, cu excepția acestui segment.

Pentru șofer, costul real al măsurii se măsoară în secunde. La 130 km/h, cei 2.460 m se parcurg în aproximativ 68 de secunde, față de 80 de secunde la 110 km/h, adică cu 12 secunde mai mult. O mașină care rulează cu 130 km/h înaintează 36 m pe secundă, față de aproximativ 31 m la 110 km/h.

Cine vrea cu adevărat să privească lucrarea o poate face liniștit în afara punții, de exemplu din zona care poartă numele viaductului de pe A75. Legătura dintre curbă și reducerea vitezei rămâne, așadar, indirectă: prefectura a dat vina doar pe curioși, nu pe traseu. Iar

limita afișată astăzi este încă de 110 km/h.

Surse și detalii suplimentare