Rete ovarii, o rețea de tuburi microscopică asociată ovarelor, este subiectul unor cercetări recente care îi reevaluează funcția în sistemul reproducător feminin.
Timp de peste un secol, această structură a fost considerată un organ vestigial, lipsit de o funcție specifică la om, de la prima sa descriere în 1870. Clasificarea sa inițială drept vestigiu, similar apendicelui sau coccisului, a condus la o atenție redusă din partea comunității științifice.
Un studiu recent, efectuat la Universitatea din Michigan și publicat în jurnalul eLife, a utilizat tehnici moderne precum microscopia avansată, spectrometria de masă și imagistica 3D pentru a examina detaliat rete ovarii la șoareci.
Cercetarea a relevat o structură complexă, nu doar un simplu aglomerat de celule.
Aceasta este organizată în trei regiuni distincte: rețeaua intraovariană (RIO), situată în interiorul ovarului, rețeaua extraovariană (REO), compusă din tuburi externe ovarului, și rețeaua de conexiune (RC), care leagă primele două. S
-a constatat că această rețea se dezvoltă încă din stadiul fetal și persistă la vârsta adultă, indicând posibilitatea unei funcții continue pe parcursul vieții.
Observațiile privind transportul lichidelor în interiorul tubulilor REO au arătat un mecanism activ și organizat, capabil să propulseze lichide către ovar. Aceasta sugerează că rete ovarii nu este o structură pasivă, ci ar putea avea un rol dinamic în fiziologia ovariană.
Un aspect important al studiului se referă la potențialul rol endocrin al rete ovarii. Celulele acestei structuri exprimă receptori pentru hormoni sexuali, precum estrogenul și progesteronul, ceea ce le conferă capacitatea de a detecta semnalele hormonale din organism.
Prin spectrometrie de masă, cercetătorii au identificat mii de proteine produse de rete ovarii. Printre acestea se numără proteine, cum ar fi IGFBP2, cunoscută pentru implicarea sa în dezvoltarea foliculilor ovarieni – structurile care conțin ovocitele.
Aceste descoperiri sugerează că rete ovarii ar putea contribui la reglarea procesului de maturare a ovocitelor și, implicit, la fertilitate.
Deși studiul a fost realizat pe șoareci, autorii subliniază că rete ovarii este prezentă și la oameni, precum și la alte mamifere, inclusiv pisici, vaci, porci și maimuțe.
Similaritățile în căile de dezvoltare ale sistemului reproducător între șoareci și oameni conferă relevanță acestor descoperiri pentru biologia umană.
O mai bună înțelegere a structurilor din regiunea ovariană ar putea deschide noi perspective pentru abordarea diverselor condiții medicale și subliniază importanța continuării cercetărilor asupra anatomiei feminine, un domeniu considerat uneori subreprezentat în studiile biomedicale.
