5,55 milioane de euro. Atât au costat birourile federațiilor sportive, în loc de terenuri, piscine sau săli de antrenament. Banii au plecat din bugetul Agenției Naționale a Sportului între 2020 și 2025, iar destinația lor reală a fost scoasă la lumină abia acum, de Curtea de Conturi.
Practic, nouă operațiuni separate au fost finanțate pentru cumpărarea sau renovarea unor sedii administrative, nu pentru construcția vreunei infrastructuri care să găzduiască vreun sportiv.
Cum a dispărut granița dintre sport și birocrație
Cum a fost posibil ca fondurile destinate echipamentelor sportive să ajungă la birouri și săli de consiliu? Răspunsul se ascunde într-un vid juridic bine camuflat.
Expresia „infrastructuri structurante” nu are o definiție legală precisă, iar această portiță a permis ca proiecte extrem de diferite să fie amestecate în aceleași dosare de finanțare.
Alături de săli de sport și piste de atletism, au fost aprobate skatepark-uri, terenuri de petanque și locuri de escaladă, iar apoi, tot prin aceeași interpretare elastică, au intrat și sediile administrative ale federațiilor.
Fără un cadru strict, granița dintre sportul de masă și simpla extensie birocratică a dispărut cu totul.
Agenția Națională a Sportului se laudă, pe hârtie, cu o misiune clară: să cofinanțeze, alături de autoritățile locale, construcția de bazine de înot, săli de joc și piste de alergare pe tot teritoriul țării. În realitate, o parte din resurse a alunecat discret către cu totul altceva.
Iar cifrele arată o disproporție greu de ignorat: proiectele subvenționate însumează 4 miliarde de euro, din care 90% vin din bugetele colectivităților teritoriale, iar 70% doar de la comune.
Contribuția agenției reprezintă doar 10% din costul total, un rol de simplu catalizator, nu de finanțator principal. Tocmai de aceea, direcționarea acestor fonduri către renovarea unor birouri devine și mai greu de justificat.
Lipsa priorităților și lecția banilor publici
Raportul Curții de Conturi nu se oprește însă aici. El dezvăluie și o lipsă cronică de priorități în alocarea banilor.
Jumătate dintre proiectele finanțate prin serviciile descentralizate ale statului costă mai puțin de 500 000 de euro, în timp ce sume consistente, de câteva milioane, au fost rezervate pentru consolidarea patrimoniului federațiilor naționale.
În acest peisaj fragmentat, procedurile rămân complicate pentru proiectele mici, iar marile investiții se pierd într-o arhitectură administrativă sufocantă, unde mecanismele de finanțare se suprapun fără nicio logică vizibilă.
Nu există o ierarhizare a nevoilor teritoriale, nu se ține cont de gradul de uzură al echipamentelor existente, iar relevanța întregii politici publice are de suferit. Cu toate acestea, consilierii de conturi nu cer desființarea agenției.
Dimpotrivă, ei o consideră indispensabilă, subliniind că, fără ea, majoritatea proiectelor nu s-ar realiza. Dar cer o schimbare radicală de direcție: excluderea explicită a finanțării sediilor administrative din planurile de finanțare.
O măsură de bun simț, care ar redirecționa eforturile către misiunea inițială a agenției. În spatele celor 5,55 milioane de euro se ascunde, de fapt, o problemă mult mai profundă de guvernanță.
Iar lecția acestui raport este simplă: fără reguli clare, oricât de bine intenționați ar fi cei de la conducere, banii publici vor continua să curgă în direcții greșite.
