La căderea telescopului spațial Swift se accelerează inexorabil, iar fereastra de salvare se îngustează. Lansat în 2004 cu o misiune de doar doi ani, observatorul a rezistat peste două decenii, specializat în detectarea exploziilor de raze gamma – cele mai violente evenimente cosmice după Big Bang.
Dar Swift nu avea niciun sistem de propulsie intern, conceput deliberat pentru a fi mai ușor și mai ieftin. De pe orbită, a început să coboare încet din prima zi. La sfârșitul anului 2024, declinul s-a transformat în cădere liberă:
activitatea solară intensă, „Maximul solar”, a accelerat dramatic procesul.
Robotul de salvare ajunge pe orbită
Acum telescopul se află undeva între 340 și 360 de kilometri altitudine, un prag critic. Fără intervenție, punctul fără întoarcere ar fi fost atins în octombrie 2026. Așa a luat naștere Misiunea Swift Boost, un plan de urgență dezvăluit acum șase luni.
Pe 3 iulie 2026, o navă robotică de salvare a fost lansată deasupra atolului Kwajalein, în Insulele Marshall, de o rachetă Northrop Grumman Pegasus XL – aruncată de pe aeronava Stargazer la 40.000 de picioare, mai bine de 12 kilometri altitudine.
Trei zile de amânări din cauza vremii și unor mici probleme tehnice au fost depășite, iar desfășurarea s-a produs fără incidente. Robotul se numește Link și are dimensiunile unui frigider. A fost proiectat de startup-ul american Katalyst Space Technologies, chemat de urgență de NASA.
Misiunea lui este să acosteze un satelit care nu a fost niciodată construit pentru a fi atins sau remorcat.
Link folosește propulsoare ionice cu efect Hall, un sistem electric ce ejectează xenon la viteze extrem de mari – o forță blândă, dar extrem de eficientă pentru sarcini grele pe distanțe lungi.
În acest moment, inginerii de la sol verifică starea de sănătate a robotului: bateriile, senzorii, propulsoarele. Dacă totul este în regulă, Link va porni într-o călătorie autonomă de o lună.
Capturarea și remorcarea periculoasă
Planul de zbor al NASA prevede ca nava să ajungă la aproximativ 9,6 kilometri de telescop înainte de a începe apropierea finală. Acolo începe partea cea mai complicată: Swift nu este stabil. Satelitul oscilează și se rotește încet pe el însuși.
Link va trebui să copieze fiecare mișcare cu micro-propulsoarele sale, să se sincronizeze perfect. Urmează capturarea propriu-zisă – inginerii vor verifica rezistența celor trei brațe robotizate ale lui Link și centrul de greutate al ansamblului format din două corpuri.
Apoi, robotul va prelua comanda, va orienta propulsoarele spre Pământ și va începe să împingă.
Timp de aproximativ șase săptămâni, forța ionică va trage telescopul departe de gravitația terestră, crescându-i altitudinea pas cu pas, până la 600 de kilometri – locul de unde a plecat acum mai bine de douăzeci de ani.
