Curiosity, roverul NASA care urcă de ani buni pantele muntelui Sharp din craterul Gale, a trimis imagini care prind în cadru o arhitectură geologică rară: rețele interconectate de creste de rocă, întinse pe aproape 20 de kilometri, desenând pe sol modele care amintesc de uriașe pânze de păianjen.
În prim-plan, cadrele dezvăluie ceva și mai neașteptat: mici sferoide ovoidale, adevărate „ouă” minerale, presărate pe suprafața acestor structuri. O descoperire care deschide întrebări esențiale despre trecutul umed al regiunii.
De opt luni, Curiosity explorează o zonă poreclită „structuri în cutie”, pe contraforturile muntelui Sharp. Aici, crestele se ridică 1–2 metri deasupra solului, într-o împletire densă vizibilă încă din 2006 din orbită, dar rămasă neexplorată până la sosirea roverului.
Nu trebuie confundate cu „păianjenii de pe Marte”, formațiuni create prin sublimarea gheții de dioxid de carbon.
Aici vorbim despre rețele de rocă modelate în timp de vânt: minerale care au cimentat fisuri subterane s-au dovedit mult mai rezistente la eroziune decât roca din jur, rămânând în relief pe măsură ce vântul a măturat straturile mai fragile.
Una dintre fotografiile recente, realizată pe 26 septembrie 2025, surprinde sute de noduli minusculi, cu formă ovoidă, împrăștiați pe suprafața uneia dintre aceste creste. Originea lor rămâne un mister.
Nodulii au apărut brusc în imaginile din august, sub forma unor mici sferoide neregulate, asemănătoare cu structuri observate anul trecut de roverul Perseverance într-un alt crater, ale căror cauze sunt, de asemenea, necunoscute.
„Nu putem încă explica precis de ce nodulii apar în aceste locuri”, spune Tina Seeger, planetolog la Universitatea Rice.
Ipoteza de lucru este că, după ce crestele au fost cimentate de minerale, episoade ulterioare de infiltrații ale apei subterane au lăsat în urmă acești noduli, dar scenariul trebuie confirmat.
Deși aspectul poate părea ciudat de „biologic”, NASA exclude deocamdată orice legătură directă cu existența vieții. Totuși, poziționarea structurilor – surprinzător de sus pe munte – sugerează un nivel freatic ridicat în trecut și apă care a persistat „mult mai mult decât se credea”.
Pentru oamenii de știință, miza e clară: astfel de condiții ar fi putut, cândva, să ofere adăpost microbilor marțieni. „Aceste creste închid minerale care s-au cristalizat în subteran, într-un mediu mai cald, străbătut de apă lichidă sărată”, explică Kirsten Siebach, om de știință al misiunii.
Un mediu pe care microbi tereștri primitivi l-ar fi putut coloniza. Drumul până acolo nu e simplu. Este, probabil, cea mai dificilă etapă pentru Curiosity de la asolizarea din 2012.
Terenul e înșelător, iar roverul trebuie să-și păstreze echilibrul „ca pe o autostradă” pentru a nu aluneca în crevase. Situația este complicată și de starea uneia dintre roți, care are o gaură evidentă încă de la finalul lui 2024.
Chiar și așa, echipa de la Jet Propulsion Laboratory rămâne hotărâtă. „Întotdeauna există o soluție”, afirmă Ashley Stroupe, inginer sistem. „Trebuie doar să încerci piste diferite.”
