Nicio ființă nu ar putea rezista atâta timp fără somn. Și totuși, sus de tot, o fregată o face. În aer, această pasăre cutreieră Pacificul săptămâni în șir, iar oamenii de știință au fost nevoiți să accepte un fapt greu de digerat: odihna ei nu seamănă cu nimic din ce cunoșteau până acum.
Patruzeci și două de minute. Atâta somn îi ajunge unei fregate pentru o zi întreagă de zbor. Ea plutește pe curenții ascendenți, bate din aripi cât mai rar, economisește fiecare calorie, iar în loc să cadă epuizată, își continuă migrația peste ocean, rezistând mai mult de două luni.
Întrebarea care a chinuit biologia timp de zeci de ani a fost cât se poate de directă: doarme, de fapt, în timpul acestor zboruri? Pentru a afla, Niels Rattenborg, cercetător la Institutul de Ornitologie Max Planck, a mers cu echipa sa în Insulele Galapagos.
Acolo au monitorizat activitatea cerebrală a 15 fregate timp de 10 zile și pe parcursul a aproape 5.000 de kilometri, cu ajutorul unor electroencefalografe în miniatură, atât de ușoare încât nu stinghereau zborul.
Tot echipamentul, împreună cu bateriile, cântărea doar douăsprezece grame, în timp ce o fregată poate ajunge la 1,5 kilograme. O performanță tehnică ce a permis, pentru prima dată, să fie înregistrată în direct activitatea ambelor emisfere cerebrale ale unei păsări în zbor deasupra oceanului.
Un creier care doarme pe jumătate, apoi în întregime
Rezultatul, publicat în 2016 în revista Nature Communications, a transformat o bănuială veche în certitudine: fregatele pot dormi cu o singură emisferă cerebrală, lăsând cealaltă trează să conducă zborul.
Ochiul legat de emisfera activă rămâne atent la traiectorie, mai ales când pasărea se înscrie într-un viraj. Dar asta este doar o parte din poveste. Fregatele au fost observate uneori dormind cu ambele emisfere simultan, cu ochii închiși, lăsându-se purtate orbește de cer.
Un comportament pe care nici măcar cercetătorii nu îl așteptau: până atunci, controlul aerodinamic era considerat imposibil fără cel puțin o jumătate de creier trează.
Și ca și cum n-ar fi fost de ajuns, au apărut și episoade de somn paradoxal, acea fază asociată la mamifere cu visele și cu relaxarea aproape totală a mușchilor, deși pasărea plutea la câteva sute de metri deasupra apei, cu aripile întinse.
Mecanismul prin care reușește să-și păstreze echilibrul în aceste episoade rămâne, deocamdată, un mister. Cea mai mare surpriză a fost însă cantitatea. La fiecare 24 de ore, fregatele dorm în medie 42 de minute, împărțite în episoade de aproximativ 12 secunde.
Cea mai lungă perioadă neîntreruptă de somn în aer a durat puțin sub șase minute. Practic, nu e vorba de somn, ci de o clipire prelungită. Aceste micro-somnuri apar aproape exclusiv în timpul planării, când pasărea se rotește într-un curent ascendent și nu trebuie să bată din aripi.
Un deficit de somn cronic, deloc banal.
Dacă fregata poate, teoriile despre somn trebuie rescrise
Contrastul devine aproape comic odată ce fregatele revin pe uscat. Acolo dorm mai mult de 12 ore, cu faze de somn mai lungi, de 52 de secunde în medie, și mai profunde.
E ca și cum și-ar recupera toate restanțele acumulate în aer, într-un fel asemănător omului care, după o noapte pierdută, se întinde ore în șir la prima ocazie. Datele arată că, în zbor, o fregată doarme doar 0,69 ore pe zi, adică 7,4% din timpul pe care îl dedică somnului când se află la sol.
La un mamifer, un asemenea regim ar duce la colapsul abilităților cognitive în doar câteva zile. Oamenii devin iritabili, își pierd memoria după câteva nopți de insomnie, iar șobolanii de laborator pot muri în condiții de privare totală de somn.
Porumbeii, în schimb, rezistă săptămâni la rând fără tulburări vizibile. Unele păsări par astfel să scape de sindromul de privare a somnului care afectează mamiferele. De ce ar sacrifica o fregată somnul, de teamă să nu rateze o oportunitate de hrană?
Pentru că zborul peste ocean impune o vigilență constantă: trebuie să evite obstacolele, să caute prada, să profite de curenți. Atenția necesară e atât de mare, încât pasărea pare să considere siguranța mai importantă decât somnul.
Alegerea ei, imposibilă pentru un om, deschide o cutie neagră a neuroștiinței. Dacă o fregată poate funcționa luni la rând cu un somn atât de fracturat, fără ca mintea să-i cedeze, atunci teoriile despre rolul somnului în creier au o lacună uriașă.
Iar dacă vom înțelege cum face acest lucru, s-ar putea să descoperim în sfârșit ce se întâmplă în propriul nostru creier atunci când închidem ochii.
