O fosilă veche de 125 de milioane de ani ascunde o poveste pe care nimeni nu a mai întâlnit-o până acum.
Pe Insula Wight, în largul coastelor sudice ale Angliei, cercetătorii au găsit o scoică de apă dulce care nu doar că și-a păstrat țesuturile moi, dar încă mai poartă urma propriilor pui în interior.
Este cea mai veche dovadă că aceste moluște și-au protejat puii într-o cameră specială localizată în branhii – o strategie considerată până acum exclusivă speciilor moderne.
Cum și-au crescut puii în branhii?
Femela din specia Margaritifera valdensis, rudă apropiată a midiilor perle contemporane, a fost descoperită cu o conservare atât de bună încât oamenii de știință au putut vedea exact cum și-a crescut generația următoare.
Masculii își eliberau spermatozoizii în apă, iar femelele îi aspirau pentru a fertiliza ouăle în adăpostul branhiilor. Acolo, pe lângă siguranță, puii primeau și calciu – un mineral care a contribuit decisiv la păstrarea acestor țesuturi fragile peste milioane de ani.
Dar ciclul vieții nu se oprea aici. După ce se dezvoltau în interior, larvele trebuiau să paraziteze un pește pentru a supraviețui. Se fixau de branhiile și înotătoarele peștilor, iar mai târziu se desprindeau pentru a forma colonii noi.
Această relație complexă dintre scoici și pești s-a dovedit a fi mai veche decât orice estimare anterioară.
De la moluschit la semnal de alarmă
Fosilele de acest tip fuseseră descrise pentru prima dată acum aproape 200 de ani, sub numele de „moluschit”, dar nimeni nu reușise să le identifice cu adevărat.
Abia acum, analizele geochimice conduse de Rafael Lozano, de la Institutul Geologic și Minerist din Spania, au demonstrat că acele resturi misterioase sunt de fapt țesuturi moi fosilizate, împreună cu structurile de reproducere, conservate de minerale într-un mod excepțional.
Descoperirea publicată în Scientific Reports nu este doar o fereastră spre trecut. Ea vine într-un moment în care sute de specii actuale de bivalve de apă dulce sunt amenințate de poluare, proiecte de construcție, schimbări climatice și distrugerea ecosistemelor.
Aceste moluște sunt indicatori cheie ai sănătății râurilor și lacurilor, iar dispariția lor ar putea fi deja un semnal pentru ceea ce specialiștii numesc a șasea extincție în masă.
