Rechinii sunt cele mai temute creaturi acvatice din lume, această reputație datorându-se în mare parte dimensiunilor lor imense și fălcilor feroce. Totuși, aceste caracteristici nu sunt singurele care îi fac să fie prădători excelenți, rechinii având succes la vânătoare datorită unor strategii senzoriale și însușiri anatomice incredibile.

Acești pești cartilaginoși trebuie să fie foarte ingenioși la ora mesei, deoarece eficiența vânătorii nu depinde doar de puterea organismului lor.

În practică, trebuie să fie eficienți și să consume cât mai puțină energie pentru un aport nutritiv maxim. Pe parcursul acestui articol, analizăm pe scurt cum vânează rechinii și trecem în revistă câteva dintre principalele lor strategii.

Uneltele naturale ale rechinilor

Pentru a înțelege cum reușesc rechinii să fie prădători atât de eficienți, trebuie să aruncăm o privire asupra unora dintre caracteristicile lor fizice, prezentate pe scurt de Enciclopedia Britannica.

După cum probabil știi, aceste organisme au fălci gigantice, care sunt proeminente, ceea ce înseamnă că pot ieși ușor în afara cavității bucale și pot facilita capturarea prăzii.

În plus, dinții rechinilor pot fi înlocuiți în cazul în care cad. Prin urmare, gurile lor au un număr aproape nelimitat de dinți ascuțiți. În acest fel, atunci când se confruntă cu o pradă care opune rezistență, pot rupe din ea cu certitudinea că maxilarul nu le va fi afectat permanent.

Deși poate nu se observa, mărimea acestor animale le oferă un avantaj competitiv, deoarece înseamnă că nu oricine le poate ataca. În plus, mușchii pe care îi dezvoltă le permit rechinilor să înoate cu viteză mare.

Acest avantaj este întărit de forma hidrodinamică a corpului lor, care le conferă o constituție foarte eficientă pentru „sprinturi” acvatice. Rechinii au nevoie și de mecanisme senzoriale care să poată detecta orice pradă, inclusiv pe timp de noapte.

Prin urmare, au organe senzoriale bine dezvoltate, cum ar fi ampulele lui Lorenzini. În practică, folosindu-se de aceste simțuri suplimentare, sunt capabili să detecteze mirosurile, mișcările și câmpurile electrice emise de prada lor.

Înțelegerea modului în care vânează rechinii

În general, tehnicile de vânătoare folosite de rechini se bazează pe detectarea victimelor și atacarea lor prin surprindere. Acești prădători se bazează pe mai multe mecanisme senzoriale, astfel încât, dacă unul dintre ele este obstrucționat sau deteriorat, vor fi în continuare capabili să își captureze prada.

Acestea fiind spuse, procesul prin care rechinii vânează poate fi împărțit în patru etape specifice:

• Detecția: Ca un prim contact, rechinii pot primi un semnal de la distanță, care dezvăluie prezența unei potențiale prăzi, fie prin miros, fie prin mișcările corpului sau chiar prin zgomotul pe care îl face creatura;
• Căutarea: De îndată ce sunt receptate primele indicii despre pradă, prădătorul începe să o urmărească și încearcă să caute mai multe dovezi ale prezenței sale. Unii rechini pot înota în cerc timp de câteva minute pentru a încerca să obțină indicații mai precise despre ținta lor;

• Localizarea: În acest moment, vânătorii cunosc deja locul exact al prăzii lor, așa că pot începe să se deplaseze cu grijă spre ea. Cu toate acestea, contrar credinței populare, ei își urmăresc prada încet, ca să evite să fie detectați;
• Atacul și capturarea: Când rechinul este suficient de aproape de pradă, o atacă în cele din urmă cu mișcări rapide și eficiente pentru a o împiedica să scape. La unele specii de rechini, prada este năucită mai întâi, cu o primă lovitură puternică, după care este devorată fără a mai putea opune rezistență.

Deși majoritatea rechinilor urmează, în general, tehnicile menționate mai sus, unii au moduri diferite de a-și prinde prada. Astfel, în timp ce unele specii doar deschid gura și „aspiră” hrana, altele mușcă pentru a răni grav victima, împiedicând-o să scape.