Pe 5 iunie 1967, cincisprezece nave au intrat în Canalul Suez. Trei zile mai târziu, lumea lor s-a oprit complet. Conflictul izbucnit între Israel și Egipt avea să rămână în istorie drept Războiul de șase zile, dar pentru echipajele acestor cargouri, războiul a durat opt ani.
La ordinul guvernului egiptean, ambele capete ale canalului au fost blocate cu nave scufundate și acoperite de mine. Un convoi întreg, care se îndrepta spre nord, a rămas captiv în Marele Lac Amar, cea mai lată porțiune a căii navigabile.
Un al cincisprezecelea vas, Observer, a fost prins separat, mai la nord, în Lacul Timsah. Echipajele proveneau din opt națiuni diferite : Marea Britanie, Germania de Vest, Polonia, Cehoslovacia, Suedia, Franța, Bulgaria și Statele Unite. Pe hârtie, Războiul Rece îi transforma în inamici.
În realitate, geografia i-a forțat să devină vecini. La început, nimeni nu a crezut că așteptarea va dura. Apoi zilele s-au transformat în luni, iar lunile în ani. Vântul deșertului a depus neobosit un strat subțire de nisip peste punți, până când toate navele au căpătat aceeași nuanță gălbuie.
Așa s-a născut porecla sub care aveau să rămână cunoscute: Flota Galbenă.
Orașul plutitor cu poștă, cinema și competiții olimpice
În octombrie 1967, ofițerii s-au întâlnit la bordul navei Melampus și au fondat Asociația Marelui Lac Amar. Fiecare navă a primit o funcție precisă: cargoul polonez a devenit oficiu poștal, o altă navă a fost transformată în spital, iar o a treia într-un cinema improvizat.
Duminica, serviciile religioase se țineau la bordul navei germane Nordwind, iar britanicii organizau meciuri de fotbal pe punte sau pe mal, când condițiile permiteau. Trocul a devenit monedă de schimb: carne contra fructe, creveți contra ouă.
Fiecare echipaj vindea ceea ce țara de origine încărcase în cală înainte de război. În 1968, pentru a face ecou Jocurilor Olimpice de la Mexico City, marinarii și-au organizat propriile competiții: haltere, polo pe apă, tir cu pușca cu aer comprimat și înot.
De Crăciun, un brad plutitor a fost instalat pe lac, iar un pian, coborât pe o barcă mică, a cântat serenade fiecărei nave pe rând.
Microsocietatea plutitoare a mers atât de departe încât și-a creat propriile timbre poștale, astăzi căutate de colecționari, și chiar un club de yachting între două carene imobilizate.
Peste 3.000 de marinari s-au perindat de-a lungul anilor pe aceste nave, pentru că nimeni nu a stat opt ani la rând.
În 1972, ultimii membri ai echipajului german au plecat definitiv acasă, iar întreținerea navelor a fost preluată de o companie norvegiană, însărcinată să țină utilajele în funcțiune în timp ce încărcătura putrezea încet în cală.
Redeschiderea canalului și soarta navelor îmbătrânite
Ieșirea nu era blocată de lipsa întreținerii, ci de minele și epavele care umpleau canalul. Operațiunea de deminare a fost colosală: aproximativ 750.000 de dispozitive explozive au fost recuperate în total, iar lucrările nu s-au încheiat decât la mijlocul anilor 1970.
Deblocarea politică a venit dintr-o direcție neașteptată. Războiul de Yom Kippur, din octombrie 1973, a rearanjat complet hărțile diplomatice și a deschis calea pentru predarea treptată a Sinaiului către Egipt. Canalul s-a redeschis în primăvara anului 1975.
Pe 24 mai 1975, doar două dintre cele paisprezece nave au reușit să plece prin propriile forțe: cargourile germane Münsterland și Nordwind. La sosirea în Hamburg, peste 30.000 de oameni le așteptau. Pentru Münsterland, călătoria începută în Australia se încheia după opt ani, trei luni și cinci zile.
Durata estimată inițial: câteva săptămâni. Celelalte douăsprezece nave nu au avut aceeași soartă. Prea degradate după opt ani de imobilitate, cu încărcătura complet pierdută, au fost remorcate din canal, vândute, exploatate pentru scurt timp și apoi trimise la fier vechi.
Între timp, revoluția containerelor schimbase radical transportul maritim global. Navele care fuseseră vârf de tehnologie în 1967 erau deja învechite în ziua în care au putut, în sfârșit, să revină pe mare.
Armatorii britanici, proprietari ai patru dintre cele paisprezece nave, au înregistrat pierderea totală a flotei lor în conturi. Un deceniu mai târziu, Canalul Suez și-a recâștigat statutul de centru nervos al comerțului global.
Când nava Ever Given a rămas blocată acolo în 2021, lumea a vorbit despre criza care a durat câteva zile. Flota Galbenă a așteptat opt ani.
