Sub suprafața înghețată și puternic craterizată a lui Mimas, unul dintre sateliții lui Saturn, ar putea exista un ocean global. Această ipoteză recentă contrastează cu percepția anterioară asupra lui Mimas, considerat un candidat puțin probabil pentru a găzdui apă lichidă.
Dimensiunile sale relativ mici, cu un diametru de aproximativ 400 de kilometri, absența unei activități geologice vizibile la suprafață și distanța față de Saturn, care limitează efectele de încălzire prin forțe mareice, sugerau un corp ceresc inactiv și înghețat în întregime.
Cu toate acestea, studii anterioare au relevat anomalii în mișcarea orbitală a lui Mimas, indicând o distribuție neuniformă a masei în interiorul său.
Aceste neregularități puteau fi explicate fie prin existența unui nucleu de rocă cu o formă alungită, similară unui ou, fie prin prezența unui ocean lichid ascuns sub crusta de gheață.
O distribuție asimetrică a masei, indiferent de cauza sa, influențează interacțiunea gravitațională a satelitului cu Saturn, generând perturbații observabile în orbita sa.
Modelele numerice cele mai recente, elaborate pe baza datelor colectate de misiunea spațială Cassini, înclină balanța în favoarea existenței unui ocean. Conform acestor modele, acest strat de apă lichidă s-ar afla la o adâncime estimată între douăzeci și treizeci de kilometri sub suprafață.
Dacă se confirmă, Mimas s-ar alătura altor sateliți din sistemul solar cunoscuți pentru oceanele lor subterane, precum Enceladus, o altă lună a lui Saturn, și Europa, satelit al lui Jupiter.
O particularitate notabilă a potențialului ocean de pe Mimas este vârsta sa geologică relativ tânără, estimată a fi între cinci și cincisprezece milioane de ani.
Datele care au permis formularea acestei ipoteze provin de la sonda Cassini, un proiect comun al NASA, Agenției Spațiale Europene și Agenției Spațiale Italiene.
Misiunea, care s-a încheiat în 2017 după treisprezece ani de observații detaliate ale sistemului saturnian, continuă să furnizeze informații valoroase pentru cercetarea științifică. Detaliile acestui studiu au fost publicate în revista Nature.
