Timp de șase ani, două coloane de beton au străjuit câmpiile Alsaciei ca niște fantome ale unui imperiu energetic apus. Apoi, la 25 iunie 2026, ceva s-a mișcat în sfârșit.
Nu o macara uriașă, nu o explozie controlată, ci o simplă validare tehnică, o semnătură pe un document care a deblocat un șantier de 1,5 miliarde de euro. Întrebarea pe care și-o pun francezii de ani de zile a primit, în sfârșit, un răspuns: de ce a stat totul înghețat atâta timp?
Răspunsul nu se află în betonul armatei, ci în hârtii. Fiecare fir de praf radioactiv, fiecare tub demontat dintr-o centrală nucleară trebuie să treacă printr-un filtru birocratic atât de dens, încât poate opri timpul însuși.
Cele două reactoare de la Fessenheim și-au încetat activitatea în 2020, primul în februarie, al doilea în iunie, dar oprirea lor nu a fost decât începutul unei alte curse, mult mai lente.
În spatele zidurilor tăcute, EDF a desfășurat o operațiune invizibilă: golirea circuitelor, securizarea instalațiilor, îndepărtarea echipamentelor auxiliare. O activitate atât de discretă încât părea inexistentă, dar care a atins pragul de 98% din lucrările pregătitoare la începutul lui 2026.
Abia în mai 2026, un decret guvernamental a spart gheața birocratică, urmat la 19 iunie de avizul Autorității de Siguranță Nucleară. Șase zile mai târziu, la 25 iunie, a fost declarată oficial faza de dezafectare.
Acum, primul obstacol fizic este o piesă colosală: generatoarele de abur ale reactorului numărul unu, fiecare cântărind peste 300 de tone și înalt de peste 20 de metri. Tăierea lor va fi un spectacol al răbdării, la fel ca și îndepărtarea celulelor care au găzduit combustibilul uzat.
405.000 de tone de materiale, dintre care doar 5% radioactive
În total, 405 000 de tone de materiale vor fi scoase din acest labirint de oțel și ciment. Marea parte, 95%, este doar beton obișnuit, care va fi reciclat pe loc. Restul de 5% poartă amprenta radioactivității și necesită un tratament special, cu mănuși și protocoale stricte.
Termenul limită impus de stat este 30 iunie 2048, dar EDF își propune să termine totul cu șapte ani mai devreme, în 2041. Un calendar care arată că, în acest domeniu, viteza este un concept relativ.
O armată discretă transformă betonul în pajiște
Pe șantier vor lucra, în medie, 300 de oameni pe an, cu vârfuri de 400 de muncitori prezenți simultan. O armată discretă care va transforma, până la urmă, aceste structuri impunătoare într-o simplă pajiște.
Până atunci, Fessenheim rămâne un monument al paradoxului francez: o țară care decide rapid, alocă sume uriașe, dar care dansează lent, foarte lent, în ritmul propriilor sale reguli.
Și dacă aici, în sfârșit, lucrurile au început să se miște, câte alte proiecte publice, la fel de scumpe, zac încă în așteptarea unei semnături care nu mai vine?
