Au incendiat propria bază militară. Cu arme secrete. Cu lilieci. Nu a fost nevoie de vreun inamic pentru ca flăcările să cuprindă o unitate a armatei americane. A fost de-ajuns un experiment menit să transforme niște lilieci într-o armă de distrugere.
Totul a pornit de la o idee pe care un chirurg stomatologic din Pennsylvania a avut-o a doua zi după atacul de la Pearl Harbor. Lytle S. Adams nu era un om al armelor.
Întors dintr-o vizită la Carlsbad Caverns, în New Mexico, unde văzuse milioane de lilieci, a început să lege două fire aparent fără legătură. În orașele japoneze, materialele de bază erau lemnul și hârtia. Liliecii, în schimb, se strecoară în poduri, pereți și orice crăpătură.
Un animal care duce focul exact în locul în care nicio bombă nu poate ajunge. Raționamentul era bizar, dar nu lipsit de logică. Adams avea un avantaj uriaș: o cunoștea personal pe Eleanor Roosevelt, Prima Doamnă a Statelor Unite.
Așa a ajuns planul direct în mâinile celor care puteau să îl transforme în realitate. Contrar oricărei așteptări, autoritățile au spus da.
O mie de compartimente pentru lilieci incendiari
Pe hârtie, planul semăna cu o piesă de inginerie fină. O carcasă asemănătoare unui plic uriaș, împărțită în peste o mie de compartimente, fiecare cu un liliac hibernant, echipat cu un dispozitiv incendiar cu întârziere.
Fiecare animal nu putea duce decât 15 până la 18 grame, aproximativ cât cântărea el însuși. Pentru încărcătura care urma să aprindă totul, armata l-a chemat pe Louis Fieser, chimistul de la Harvard, care pusese la punct napalmul cu puțin timp înainte.
Secvența ar fi trebuit să funcționeze ca un mecanism de precizie: parașuta încetinea containerul, liliecii se trezeau treptat din toropeală, iar la aproximativ 300 de metri de sol carcasele se deschideau. Miile de lilieci înarmați se împrăștiau apoi pe o rază de 30 până la 65 de kilometri.
Un stol de mici torțe zburătoare, gata să dispară în orice colț. La poligonul de testare Dugway Proving Grounds, în Utah, armata construise un sat japonez simulat.
Rezultatul părea să confirme teoria: liliecii au distrus parțial construcția, iar chimistul șef al proiectului a concluzionat că un astfel de atac ar provoca mult mai multe incendii decât o bombă clasică. Teoretic, arma funcționa.
Când liliecii au incendiat propria bază
Realitatea avea însă alte planuri. Pe aerodromul din Carlsbad, în timpul unui test, liliecii încărcați cu explozibil au reușit să scape. Instinctul le-a dictat să se ascundă în clădirile militare din jur. Acolo, încărcăturile lor au explodat.
Baza a luat foc, iar armata americană s-a trezit arzând din cauza propriei invenții. Incidentul spectaculos ar fi trebuit să îngroape programul, dar nu a fost închis imediat. Marina americană a preluat cercetările și le-a continuat sub numele de cod Project X-Ray.
Primele rezultate erau încă suficient de încurajatoare pentru a mai crede în ele. Sfârșitul a venit din altă direcție.
Amiralul Ernest J. King a decis să oprească totul, nu neapărat pentru că liliecii nu funcționaseră, ci pentru că resursele erau necesare unui proiect cu mult mai distrugător: bomba atomică.
Planul cu lilieci a fost abandonat, iar povestea lui a rămas una dintre cele mai bizare întâmplări din cel de-al Doilea Război Mondial. Câte idei considerate astăzi prea absurde ca să fie luate în serios ar putea avea aceeași soartă dacă istoria ar fi apucat pe alt drum?
